…contraargument cotcodacic…

Lumea e plină de nebuni. A fost dintotdeauna. De obicei erau ciudaţii loviţi de vreo boală psihică, nu neapărat genetică sau degenerativă. Alţi nebuni au fost doar jmekeri. Cu o bună cunoaştere a psihologiei mulţimilor, au creat curente de gîndire, mişcări populare, isterii în masă, revoluţii. În ziua de azi îi vedem prin politică, biserică, şi, din ce în ce mai mult, drept creatori şi promotori de pseudo-ştiinţe, fascinante în expunere, goale de conţinut real, dar degrabă adunătoare de prostime şi generatoare de patosuri cu iz psihiatric.

În România avem de-a face cu astfel de jmekeri, cu oarece şcoală, cu oarece idei, şi cu mult fler în a deversa prostimii ceea ce vrea să audă. Au şi bani pentru a-şi propovădui scălîmbăielile în presa scrisă, şi mai ales la teve şi pe net, de unde se adapă semidocţii, după principiul biblic „crede şi nu cerceta”.

O parte din sideraţii ăştia ultra-naţionalişti pur-sînge se dau mari cunoscători ai istoriei şi civilizaţiei dacice, cu toate că n-au citit cu atenţie nici măcar manualele din şcoala pe care au făcut-o degeaba, rămînînd la nivel cultural cu praful de pe tobă, singura cultură pentru mulţi dintre ei fiind cea de bacterii.

Numiţi „dacomani”, „tracomani”, sau, mai drăgăstos, „cotcodaci” sau „jego-daci”(fiindcă aruncă cu jeg în strămoşi), băieţii ăştia cu organizare de sectă cad în extaz galinaceu la fiecare chestie nouă pe care o descoperă vreunul prin ceva carte istorică sau nu, sau, în lipsă de „adevăruri tulburătoare”, inventează ei surse pe care la flutură sus şi tare ca fiind tari ca stînca şi la fel de dezrobitoare din întunericul în care ne-au aruncat o serie de istorici aserviţi forţelor oculte iudeo-masonico-maghiaro-papalo-etc-iste.

Metodologic vorbind, nu e uşor să îţi structurezi cît de cît o teorie, oricît de cretină ar fi, şi apoi să te apuci să cauţi surse, indivizi, indicii, scrijelituri, martori, ghicitori, instalatori, etc, care să îţi sprijine elucubraţiile semianalfabete, eludînd şi chiar demonizînd orice opinie cît de cît contrară. E, de fapt, exact opusul unei metodologii normale şi corecte, care să te ducă spre un adevăr ştiinţific palpabil.

Nu e de mirarecă se „lucrează” astfel, avînd în vedere că marii corifei ai sectei cotcodacice sînt ori „istorici” din fainele vremuri naţionalist-comuniste, adică nişte dinozauri siniştri plini de ură proletară, ori indivizi care nu au nici în clin, nici în mînecă cu istoria – contabili, ingineri, securişti, militari, diverşi paranormali. Nu devii specialist în istorie dacă citeşti vreo două cărţi şi apoi îţi fată mintea propria ta teorie, pe care o îmbălsămezi din greu cu texte luate de pe net, pe care nu le verifici, de teamă să nu îţi fie infirmate; aşa cum nu devii fotograf dacă îţi cumperi un aparat foto ultra-performant, şi nu devii chirurg dacă îţi cumperi bisturiu şi gagică-ta se îmbracă în asistentă medicală.

Să revenim. Fiindcă structura mentală a acestei hoarde este de sectă mesianică, pornită de la guru Săvescu şi continuată de gureşii Roxin & Co., orice individ care apare la teve şi zice ceva ce sună aberant, dar mîngîietor pentru cotcodaci, devine automat profet ridicat în slavă şi pus la loc de cinste în panteonul inculturii mioritice de sorginte „dacică”. Ultimul profet adăugat pleiadei este un nene, pe numele său Micheál (Michael) Ledwith, un irlandez, cică fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea, care, într-un interviu dat la ceva teve românesc, din cîte am înţeles, a afirmat sus şi tare că nu româna e o limbă latină, ci latina e o limbă românească. Îi mai şi saluta pe românii din Bucegi şi alte zone de care a auzit şi a putut să le pronunţe. Pentru cei care habar n-au cît de cît istorie, şi care au lacune şi în domeniul lingvisticii (ăştia-s enoooorm de mulţi), totul pare logic şi atît de fain, că şi păstrarea lui Piţurcă la „cîrma Naţionalei” ţi se pare acceptabilă şi de bun augur. Nu voi încerca de această dată să mă bat cu moara de vînt istorico-lingvistică, dar voi prezenta pe scurt biografia acestui mare specialist în limbi…

Ledwith a fost preot catolic şi decan al seminarului teologic din Wexford, Irlanda. A fost şi decan al Facultăţii de Teologie din Maynooth, şi, în cele din urmă, preşedinte al Colegiului St. Patrick, din care face parte respectiva facultate. Datorită calităţilor sale de preot, profesor şi manager, era cît pe-aci să ajungă arhiepiscop de Dublin. Fiindcă nu a obţinut postul, a fost numit în Comisia Teologică Internaţională (faţa umană a Inchiziţiei). Comisia este numită de Papă, la sugestia Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, (numele actual al Inchiziţiei), şi se ocupă de puritatea credinţei prin lumea catolică, sfătuindu-l pe Papă în acest sens. În cadrul acestei Comisii a ocupat Ledwith aşa-zisul post de „consilier” al Papei, pînă în 2005, concomitent cu exercitarea altor atribuţii de conducere şi de prestigiu.

În 2005 a venit însă şi finalul carierei sale ecleziastice. Încă din 1995, Ledwtih fusese acuzat de pedofilie şi homosexualitate, inclusiv de către colegi (profesori, preoţi) şi studenţi, cazurile stîrnind vîlvă, dar fiind muşamalizate, avînd în vedere poziţia acuzatului. Individul şi-a dat demisia şi a fost lăsat la vatră prin răspopire.

Imediat după, probabil grav afectat mental de eşecurile profesionale şi acuzaţiile de deviaţionism sexual, Ledwith a ajuns în SUA, într-o sectă New Age (ăia care desfiinţează religia, combinînd mitologie cu extratereştri, metafizică, pseudo-ştiinţe, ritualuri inventate ad-hoc, parapsihologie, fizică cuantică, păgînism, filosofie hippie, alcool şi ierburi „aromatice”, animism, şi orice altceva se mai poate adăuga să iasă ghiveciul cît mai cu moţ). Devenit brusc mare specialist în para-ştiinţele astea, individul a călătorit mult şi a ţinut diverse prelegeri, inclusiv la tot felul de „institute” cu caracter de secte milenariste, păzite îndeaproape de FBI.

Hm. Se ridică nişte chestiuni aici. Unu. Că e de dosnică înrîurire şi îi place să se mîngîie cu copii de altar, e de natură psihiatrică personală (adică omul e beteag la cap) şi nu îi ştirbeşte profesionalismul teologic. Nu are însă ce căuta să povestească despre istorie şi lingvistică, fiindcă Biblia nu e manual nici de una, nici de alta.

Doi. De la ditamai personalitatea religioasă într-o ţară ultra-catolică gen Irlanda, (mai catolică decît Italia sau Spania laolaltă, cred), să ajungi guru New Age, denotă o avalanşă mentală gravă (dacă el se bagă în lingvistică şi istorie, io de ce să nu fiu specialist în psihologie??!!). Am vreo două-trei dicţionare de psihologie în bibliotecă, deci sînt psiholog, nu ?!

Trei. Vă întrebaţi oare cum de acest mare corifeu de renume mondial a ajuns să vorbească la teve chiar despre limba română, ca arhetip şi ovar al tuturor limbilor? Nu m-ar mira dacă ar mai avea astfel de intervenţii la fel de serioase în viitorul apropiat, hipnotizînd telespectatorul mioritic (care de la formarea Pămîntului stă în faţa teveului) cu privirea aia albastru-deschis şi clar, semn de oarece baiuri la neuron. Aşa cum ziceam în paragraful şase al acestei măreţe expuneri, în secta cotcodacă se află mulţi habarnişti, localizaţi nu doar pe plan naţional, ci şi internaţional. Cum de obicei sideralii ăştia se adună laolaltă să discute în limbi antice şi dispărute, nu e greu să obţii cîteva cuvinte, pe bani sau din pură distracţie, de la un individ gen Ledwith. Faptul că e străin adaugă o mare greutate vorbelor sale care, ştiinţific vorbind, nu valorează nimic, dar alimentează isterii.

Patru. Dacă vreţi ştiinţă care nu e pe placul marii majorităţi a specialiştilor, uitaţi-vă la serialul lu Daniken. Omul ăla măcar îşi argumentează teoriile privitoare la extratereştri, cu artefacte, texte, construcţii existente azi, şi verificabile. Să crezi profeţi de-ăştia itineranţi gen Ledwith e ca şi cum l-ai crede pe Vadim că a fost furat la Prezidenţiale, sau pe Ponta că nu şi-a plagiat doctoratul. Cu puţin discernămînt, se poate face diferenţa.

Aşteptăm şi alţi specialişti cotcodacici, pentru a ne lămuri asupra unor aspecte dacice, vitale dezvoltării noastre socio-culturale (şi nu numai), eventual nişte gropari sau excavatorişti, pentru a ne dezgropa istoria adevărată, după cum şi Decebal ne-a poruncit, cu limbă de moarte protolatină…