Despre istoria sportivă daco-romană

Meciul dintre reprezentativele Daciei și Romei a început pe o vreme frumoasă, pe terenul de pe malurile Dunării, într-o atmosferă de sărbătoare, dar totuși încinsă, galeriile făcînd mult zgomot.

Meciul conta pentru stabilirea deținătoarei definitive a Cupei Carpaților, trofeu rîvnit la nivel Mondial și de atunci încoace.

Echipele, bine pregătite și dotate, s-au așezat față în față și s-au tatonat, cu scurte atacuri indecise de fiecare parte. Scorul a rămas multă vreme alb, spre disperarea antrenorilor.

Prima repriză a decurs normal, jocul tacticizat plictisind mai ales spectatorii veniți din Germania și Sarmația.

Dacii au marcat spectaculos în minutul 85, după o acțiune condusă magistral de căpitanul Decebal, pe care romanii se pare că voiau de ceva vreme deja să-l aducă în campionatul intern, la echipa divizionară Gemonia. Peste însă doar două minute, la inițiativa căpitanului Domițian, romanii au atacat furibund, lăsîndu-și însă apărarea complet deschisă, dacii marcînd spectaculos în fața unui adversar complet pierdut în spațiu și demoralizat.

Cine s-ar fi gîndit că soarta meciului ar mai fi putut fi schimbată. Dar, dînd din nou dovadă de lipsă de disciplină și organizare, dacii au lăsat apărarea lor să fie străpunsă de atacul roman din minutul 88, care a reușit un gol spectaculos, după ce mai mulți jucători daci au mușcat din țărînă.

Totuși, șansele aparțineau încă dacilor, brusc treziți din letargie. Unii ar putea spune că a urmat un blat în minutul 89, ambele părți calmîndu-se brusc. Prelungirile dictate de la margine au făcut ca bătrînul și experimentatul antrenor Nerva să-l arunce în luptă pe noul căpitan, Traian, veteran al campionatului renan, unul dintre cele mai dure, alături de cel britanic.

Schimbarea a dus la un fault al căpitanului dac asupra celui roman în careu și, în uralele isterice ale mulțimii, romanii au transformat lovitura de pedeapsă în prelungiri. Cartonașe galbene au fost acordate unor jucători și mai ales căpitanului dac, pentru contemptus față de Traian.

S-a ajuns la prelungiri, în care romanii au adus întăriri serioase în linia de atac. Pe cînd dacii au încercat diverse tertipuri, faulturi și au încercat să influențeze arbitrajul, romanii au atacat susținut și au marcat în minutul 102. Dacii au pierdut treptat teren și s-au văzut copleșiți fără a mai putea să revină în meci, primind lovitura capitală în minutul 106. Căpitanul Decebal a primit și cartonașul purpuriu, fiind exclus pe viață din campionatele europene. Doar faima va mai rămîne de el. pe Traian, în schimb, îl așteaptă triumful la Roma și o columnă cu victoriile sale sportive din această campanie de pregătire pentru campionatul mondial contra parților.

Se pare că o bună parte a înfrîngerii dacilor se datorează și faptului că mai mulți din stafful echipei Daciei și mulți jucători au semnat deja din timpul meciului cu echipe auxiliare romane și cu diferite cluburi din provincia Dacia și din Imperiu, în condiții de salarizare și cantonament net mai bune decît oferea Regatul. Unii au ajuns deja la echipe de marcă din Egipt, Britania și Panonia.

Atît deocamdată de aici, de la stadionul Drobeta, de pe capătul podului Apolodor din Damasc, pe care se va desfășura, spun organizatorii, în curînd, maratonul sarmatic.

Pe scurt, despre românii manipulați și manipulabili…

Nu vă mai tot mirați cît de religioși sînt românii. Nu vă mai tot mirați cît de creduli sînt românii. Nu vă mai mirați de ce românii votează cu personaje precum simion sau șoșoacă sau alte creaturi sinistre. Nici n-are rost să vă mai mirați de ce românii stau cu ochii-n televizor și cred ce li se spune la emisiuni de intoxicare-n masă.

Uitați-vă bine la românii ăia de pe fb care sînt atașați trup și suflet unor conturi de trolli. Trolli care au numele clar fals, nu au nici o poză cu ei, emit doar beșini cu aere de superioritate și sînt ascultați, adulați și apărați de o liotă de români dornici să aibă un guru pe care să-l servească. Chiar dacă habar n-au cine sau ce e ăla sau aia. Orice zice guru troll, românii aplaudă. Zice careva ceva contra, românii atacă cu flegme. Atacă guru troll pe careva pentru absolut orice sau mai nimic, românii sar să-l facă pe ăla troacă de porc, chiar dacă habar n-au cine e sau despre ce e vorba.

Așa popor manipulabil, dar fanatic în voința lui de a fi manipulat, mai rar…

Despre filmul istoric românesc actual…

Ferească-ne sfîntu’

Mi-am dat greața și m-am uitat la filmul/docu-drama/naibaștiece-ofi „Mihai Viteazul, prințul intrat în legendă”, făcut în 2022. Durează o oră și ceva, dar e copleșitor.

Copleșitor în sensul în care rar am mai văzut asemenea ghiveci sinistru și penibil deopotrivă, cu istorici care vorbesc aiureli și restu’ uăleu.

Nu mă așteptam la multe, după ce văzusem cu ochii căscați de uluire traileru, la vremea lui.

Costumele sînt luate de pe la second hand, cămășuțe moderne, pantalonași mai stretch să se vadă mușchiuleții, cizme înalte de ofițer de Al Doilea Mondial,  și mai apar ceva pelerine roșii, probabil de la mama sau bunica lu’ Scufița Roșie.

Actorul principal, arătos de felul lui, nu are nici o treabă cu aspectul lui Mihai, în afară de faptul că pare înalt. Și îl portretizează pe MV drept romantic, sensibil și meditativ. Băbăyete băăă…

Istoricește, filmul merge pe varianta filiației clare a lui MV din Pătrașcu cel Bun, cu toate că istoricii români au căzut toți de acord, de mult, pe bază de surse clare, că n-are cum. Chiar  și otomanii, foarte atenți la aceste aspecte de urmași legitimi și ilegitimi, scriau despre MV că nu e os domnesc.

Un nene preot ortodox, care delirează tot timpul filmului, habar n-are din ce carte a luat el infiormații, dîndu-i ca autori ai unei „cronici” pe tipograful și pe ilustratorul volumului. Nu știe, săracu’ cercetător asiduu și mare fan al burtologiei istorice mioritice, că el a citit (dacă a citit) chiar din celebrul Ortelius.

Și delirează magnific. Laolaltă cu încă unu’, care la vîrsta lui ar trebui să stea acasă să-și vadă de cu totul altceva. Nu se prezintă context, nu se prezintă date, ci efectiv numai burtologie penibilă. Se eludează evenimente sau aspecte istorice cunoscute, dar incomode. Per ansamblu, aiureală delirantă.

Se vede că bugetul a fost de la foarte mic la mic, echipamentele „soldaților” sînt cam de sec. 13-15, hainele sînt alea cu care au venit de acasă, iar scenele de luptă zici că-s încăierări pe tăpșanul de lîngă birtu’ sătesc.

Dialogurile sînt mai penibile decît în filmele comuniste. Nu știi dacă să rîzi sau să te crucești compulsiv…

Iar finalul e jale curată.

Per ansamblu, o chestie complet inutilă, prost filmată și făcută, cu minciuni istorice cu duiumul, care nu face altceva decît să-și bată joc de unul dintre cei mai mari domnitori români din toate timpurile.

Păcat…

Filmul Mihai Viteazul din perioada comunistă a fost chiar foarte bun, chiar dacă și acolo sînt erori istorice grave, dar măcar poți da vina pe propagandă și sistem. Aici poți da vina pe mîntuială și un naționalism prost și penibil, și pe dorința de a face lucrurui numai să fie făcute.

Un film istoric, sau o docu-dramă, că acum, de la serialul Ottoman: Rise of Empires, seria 2: Mehmed vs Vlad, stilul ăsta se pare că prinde bine și la români, se face cu un scenariu ca lumea, consultanți pentru costume, arme, lupte, istorie, scenografie, și cu bani mulți.

Bani care nu vin de nicăieri, fiindcă-s al dracu’ de mulți. Dar, repete, decît cu penibilisme din astea, mai bine fără… facem podcasturi, că-s gratis… bine, și acolo e plin de habarniști…

Abia aștept să văd „Avram Iancu”, cu „subtitlul” total fals și mincinos, „împotriva Imperiului”, am văzut că lume în care am încredere l-au criticat masiv… mno, așa defilăm, greșit… bleah

Despre coloana vertebrală și banii care o înmoaie…

Îmi amintesc cu amuzament cum, în urmă cu vreo zece ani, dacomanii mă acuzau că sînt plătit de Soros, conspirația iudeo-masonică, Vatican și extratereștri, pe cînd transilvăniștii mă acuzau că sînt „plătit de București”.

Atîta eram de plătit din toate părțile, că nu mai știam prin ce buzunare și seifuri să pun cardurile și mormanele de bani. Cei care mă cunosc știu bine care a fost și e nivelul meu financiar.

Interesant de analizat cum ești acuzat că iei bani de la alții ca să scrii sau să zici chestii. Personal, nu i-am acuzat niciodată pe transilvăniști sau pe alții că iau bani din străinătate, pur și simplu fiindcă nu arunc cu rahat gratuit, am nevoie de dovezi. Unii oameni sînt doar pur și simplu prea proști să vadă sau să cerceteze sau să creadă adevărul – adevărul ăla pe care-l putem ști.

Amuzant a fost și după ce am apărut în serialul de la Netflix, fiind acuzat că m-au plătit turcii ca să zic ce mi-au poruncit ei. Nu m-a plătit nimeni să zic ce au zis ei, am zis exact ce am vrut și ce a trebuit.

Faza e că ăia care îi acuză pe alții că iau bani sînt tocmai ăia care ar lua bani să zică sau să facă ce li s-ar zice, atîta numa’ că nu-i bagă nime-n seamă. Cu alte cuvinte, ei îi acuză pe alții exact de lucrurile pe care le-ar face în orice clipă, dacă li s-ar da ocazia. De-aia acuză, fiindcă ăla li-i nivelu’ de relaționare la mediul înconjurător de ființe nevertebrate.

Că de lins în cur tot felu’ de personaje tip guru, aia o fac oamenii ăștia gratis și cu mare abnegație, maro pe față de la atîta strădanii. Și degrabă lătrători. Le pică bine să aibă cîte o panaramă care pare mai deșteaptă, că așa se simt și ei mai deștepți.

Numa’ mare grijă, mă sclavilor, să nu cumva tocmai ăia de-i lingeți voi în cur să primească bani de prin afară, în timp ce voi, jnițele, aplaudați tocătorul. Panarama aia poate fi ori extrem de idioată încît să creadă în fabulațiile emanate, ori destul de canalie să ia bani ca să vă prostească pe față și în masă.

N-ar fi prima dată în istoria bravului nostru popor degrabă negînditoriu cînd are un șef căruia să i se ploconească, doar ca să simtă că înseamnă și el ceva pe lume.  

Vai și-amar…

Despre adepții teoriei imigraționiste și ai genelor slave la români…

Mă distrează cum unii/mulți români, din toate zonele țării, țin cu tărie la teoria migrării românilor în evul mediu din Balcani în actualul teritoriu românesc, preluînd o serie de teorii aiuristice și înghițindu-le pe nemestecate și scuipîndu-le apoi în fața altora cu o furie demnă de o adevărată luptă pentru supraviețuire.

De vreo două zile e amuzant cum tîmpenia aia de studiu cică genetic, care zice că românii ar avea gene majoritar slave, face din nou furori prin neamul mioritic degrabă necititoriu de absolut nimic serios.
Ar fi fain ca lătrătorii teoriei imigraționiste să ceară înapoi teritoriile alea unde s-au format ei sau strămoșii lor, ar fi super amuzant, eventual să și cumpere ceva terenuri de acolo cu bănuți primiți de la sponsori. Ce naiba, să fie practici, nu numa’ așa, pe fb sau prin maculatură publicată de mari edituri.

Mai ales acum că au venit vecinii noștri, frați întru sărăcie, ortodoxie și alte alea să ne arate că sîntem slavi. Deci numa’ bine, avem dovezi i-re-futa-bi-le că avem drepturi și primordialități zonale, cel puțin.

Dacomanii mai aduc niște hărți, și iată, „astfel dorința-i gata”.

Trecînd peste partea psihiatrică și de ignoranță crasă a abordării acestor chestiuni, e clar că mulți români ar vrea să fie cu totul altceva decît români, dar nu reușesc să fie decît jalnici…

Miza politică a scrisului istoric

Stalin, într-o discuție cu Hrușciov, îi spunea acestuia că „istoricii sunt cei mai periculoși oameni. Ei trebuie împuscați.” Mare adevăr, venind de la un (aproape) preot, ajuns unul dintre cei mai mari și mai sângeroși dictatori de pe fața Pământului.

Într-adevăr, pentru făurirea „omului nou” și a „noii societăți”, trebuiau rupte orice legături cu trecutul, și acesta la rândul lui schimbat, fără posibilitate de a-l studia și înțelege pe deplin. George Orwell, în magnifica sa lucrare „Ferma Animalelor”, prezintă în forma cea mai simplă și mai inteligibilă fenomenul manipulării istoriei de către politică.

De fapt, istoria se muleazăinvoluntar politicii. Așa cum un rege polonez – Vladislav II, la cârma Regatului Maghiar – a ajuns erou național al bulgarilor, pentru simplul fapt că a murit în chip nesăbuit la Varna, în 1444, așa istoria poate juca rol de acuză sau scuză a unui regim sau sistem.

Istoricii occidentali au scris întotdeauna în spiritul școlii occidentale, superioară odinioară tuturor, creștină de multe ori, democratică și raționalăaproape întotdeauna, reprezentând o societate ajunsă la apogeul devenirii sale spirituale, politice și materiale.

Ce ne mai rămâne deci nouă, esticilor, loviți de nevoi, oprimați si înregimentați, lăsați deoparte întotdeauna și apoi integrați, școliți dar ignoranți, optimiști dar totuși sceptici? Speranța? Trecutul? Viitorul?

Învățăm miza politică a scrisului istoric din marile lucrări ale erudiților occidentali – oameni provenind probabil din diferite clase, cu studii foarte înalte fără îndoială, cu opere capitale scrise fără cusur. Plecăm capul, citim, învățăm, memorăm, dar durerea endemică a lipsei adevărului triumfant ne lovește. Un adevăr care să-și trâmbițeze atributele, care să doară, să ne dezlege, să ne elibereze, sa ne facăoarecum conștienți de un oarecare lucru real și să ne dea un imbold în plus pentru a vrea să construim un viitor măreț.

Noi, „esticii”, trăim în mituri. Noi, necivilizații, paria Europei actuale, suntem strâns legați de ceea ce ni se spune că a fost trecutul nostru. Masele sunt hipnotizate – imagini hiperbolizante, eroi extraordinari, sfinți, patrioți, europeni,creștini, purtători de flamuri, martiri, iobagi, amarâți, sfinți din nou, luptători, bătălii sângeroase în numele Crucii, paveze ale creștinătății, sfinți șimartiri, ortodoxie, religie atât de strămoșească, victime și eroi, trădători, înfrânți, săraci, cinstiți…???, revoluții, răscoale, independență, neatârnare, autocefalii, luptă, luptă, mereu luptă…cui prodest?

Folosește celor care stabilesc miza. Și miza e simplă: Puterea. Dobândirea, mărirea și păstrarea ei, pe veci dacă e posibil. Conform lui Peter Burke, la sfârșitul secolului XIX istoria politică revine în fruntea studiului istoriei, dintr-un motiv simplu și pragmatic: istoria este percepută în mod real ca un mijloc sigur și manipulabil de promovare a unității naționale și a educării cetățenilor. Depărtarea de „cronici” este urmată invariabil de apropierea de doctrinele oficiale ale statelor. Utilitatea modelului istoric prezentat maselor depinde de omiterea mai multor date din realitate.

Am trăit aceste teorii pe viu, le-am învățat în școală, am crezut în ele și am trăit drama repudierii lor. Dacă „Occidentul este o normă de la care celelalte culturi se abat”, noi, esticii, nu suntem occidentali. Dar ce suntem?

O fi elita clasa celor ce huzuresc, o fi limbajul apanajul elitei, dar în Est toți suntem o elită. Prin simplul fapt că am supraviețuit. Așa cum am putut și am știut mai bine.

Nu suntem inferiori, nu suntem înapoiați, suntem doar noi, indisciplinați, neorganizați,  câteodată lași, de multe ori leneși, întotdeauna contemplativi și filozofici. Modelul lui Spencer vorbește despre schimbări graduale, de Evoluție, nu Revoluție. Le-am îndeplinit pe ambele. Și ne-am „modernizat”, „arzând etapele”, prin contactul voit sau de cele mai multe ori forțat, cu alte culturi.

Dacă ar fi să ne luăm după celebrul istoric Paul Veyne, ar trebui să conștientizăm că istoria nu are metodă, ea nu explică, ci este un roman adevărat, o povestire de evenimente adevărate, o cunoaștere mutilată însă, pentru că „tot ce știe conștiința despre istorie este o margine îngustă de trecut, a cărui amintire este încă vie în memoria colectivăa generației actuale”.

Exact, noi, „esticii”, aflați sub jugurile imperiilor și a sistemelor totalitare, înțelegem foarte bine acestea. Am trăit și adorat cultul strămoșilor și a tradițiilor, unele inventate, am fost învățați ostilitatea față de „ceilalți” și am crezut (forțat) în cultul „conducătorilor iubiți”, a „cârmacilor”, iscusiți și iubitori, puternici și parentali, urmași naturali ai marilor înaintași eroici.

Memoria colectivă a fost manipulată, ideologia a mers mână în mânăcu distorsiunea, am fost obligați să credem. Având o singură sursă de „adevăr”, nici nu era greu. Rezultatele – oribile și păguboase – se văd încă și azi.

Și am fost obligați să sărbătorim. A fost nevoie mai întâi de unii istorici – sau filozofi ai istoriei – occidentali pentru a realiza la modul pur intelectual și detașat că istoria oficială a fost predată, învățată și sărbătorită entuziast. Am învățat povestirile fondatoare – care azi pot fi demontate rapid în mod argumentat – am râs și am plâns la evocarea episoadelor de glorie și de umilință la care a fost supus „poporul” nostru. Și am crezut în acea “unitate a adevărului”, despre care vorbește Paul Ricoeur, concept impus și instrumentat de o autoritate cumplită.

Într-adevăr, așa cum demonstrează Paul Ricoeur, Puterea nu are istorie. Istoria Puterii se repetă, „bate pasul pe loc”. Istoria, această știință sublimă, de bază, este supusă mereu realității momentului.

Studiind de exemplu secolul XVIII din punct de vedere militar în Țările Române, ai impresia că te afli într-o gaură neagră. Istoriografia românească a privit întotdeauna chestiunea în mod jalnic. Transilvania este văzută ca un teritoriu supus, umil, chinuit, zdrobit până la urmă. Prosternarea prostească are loc în fața unor evenimente de altfel normale și cauzate de evenimente raționale. Formarea regimentelor de graniță românești din Transilvania și renașterea românească sub patronajul Unirii cu Roma sunt ciuntite de adevărul lor, de însemnătatea lor, de multe dintre efectele lor.

Pentru spațiul extracarpatic în decursul aceleiași perioade, citind istoriografia românească, avem impresia că aici nu au trăit oameni raționali, pragmatici, ci doar mase geniale în spiritul lor și în intenții, dar lovite de o neputință genetică…

Nu! Nu acesta este adevărul. Românii nu au stat neputincioși. Nu au acceptat opresiunea. Au încercat să o combată, prin elitele lor, extraordinare de multe ori. Dar nu au avut întotdeauna șansa săreușească.

Miza politică a acestor „trenduri” istoriografice este astăzi clară. Trebuia să fim priviți ca niște amarâți, obidiți și martiri, și să ne simțim și noi astfel. Și să ne văităm. Pentru un scop clar: ca toate regimurile care s-ar fi perindat pe la putere, nu contează cât de legale sau de legitime ar fi fost, să se folosească de acest complex de inferioritate la nivel național, pentru a apărea ca eliberatoare, noi fondatori, „descălecători”, Mesia ai cauzei românești, salvatori ai întregului neam, răzbunători și Prometei… Vai, Românie!

Degeaba citim literatura istorică occidentală, oricât de savantă ar fi ea. Degeaba încercăm s-o înțelegem și s-o aprofundăm. Degeaba preluăm modele și „aquis”-uri. Continuăm să ne cramponăm, și chiar la nivel oficial, declarat, de „grele moșteniri” și de vicisitudini ale istoriei. Ne lovim de demagogi care se cred Demiurgi și rămânem cu Speranța. Dar cine va reclădi Speranța unei istorii obiective? Unei istorii adevărate? Cine va elibera mulțimile din ura istorică, religioasă și etnică?

Memoria colectivă a maselor știe ceea ce a învățat în atâtea decenii de comunism naționalist și democrație originală – ură față de alții, prostrație față de unii, indiferență față de restul. Vorbele unui scriitor american, Andtrew Smith, „Oamenii se tem de ceea ce nu înțeleg, urăsc ceea ce nu pot cuceri”, descriu perfect atmosfera mentală a unei întregi lumi, lăsată cu grație de gentleman în spatele unei Cortine de Fier care încă ne apasa. În „Bastionul Libertății Popoarelor” s-au trăit pe viu experimente groaznice. Genialul Orwell, prin romanul sau, „1984”, a prins o frântură din groaznica realitate a Estului Roșu, doar pentru a fi hulit de unii și adorat de alții…

Ce frumos e protocronismul, de unde asflăm, unii cu mândire, alții cu ironie uluită, că strămoșii nostri au fost precursorii și inventatorii atâtor și atâtor lucruri! Și ce interesante suntcursurile de Integrare Europeană – sau cum s-or fi numind –unde trebuie să fim convinși că și UE a avut de fapt precursori și teoreticieni în Imperiul Roman, Carol cel Mare, Napoleon! Dar în acest caz, de ce nu și Hitler sau Stalin? Sau Troțki? Cei ce predau aceste materii de umplutură sunt ofensați de astfel de exemple, chiar dacă sunt la fel de bine argumentate istoric și științific.

Bunul simț „integrist” este ancorat în canoane clare, din care nu poate ieși. Cea mai cruntă dictatură, aceea a democrației, nu poate fi combătută. Ceea ce este acceptat ca oficial de către democrație trebuie acceptat de toți. Altfel, ești fascist. Nu comunist. Doar fascist. Pentru că democrația vine din statele care nu au cunoscut comunismul. Și ce de lecții dau acelea! Și pentru că, până acum, doar fascismul a fost condamnat cu adevărat.

Are deci istoria miză politică?

Nu. 

Istoria ESTE politică. Muza Clio a ajuns din păcate metresa tuturor. Democrați și tirani, monarhiști și republicani, radicali și moderați, imperialiști și naționaliști, Est și Vest, toți o iau drept exemplu, baza, justificare, aliat, promițându-i un viitor strălucit…

Jurnal în vremea Covidului (12)

Pentru ca să fie siguri că cîștigă din nou alegerile locale, edilii bucureșteni, în frunte cu cotoroanța sîrmoasă, s-au apucat să ridice mașinile de pe banda 1 pe bulevardele mari. Acum află și locuitorii că au parcări subterane, supraetajate etc, peste tot în oraș, unde pot, pe baza unei zume modice, să-și parcheze în siguranță mașinile.

Glumesc, doar nu credeți că rahații din primărie au făcut ceva pentru locuitori în ultimii patru ani. Ce parcări? Ce trafic fluidizat? Ce transport în comun funcțional? Ce drumuri reparate? Yete fleoșc, doar nu trăim în vreo capitală funcțională.

Important e că corifeii și-au dat seama cum să facă bani rapid pt primărie și pt campanie – să ridice mașinile parcate „neregulamentar”. În plină pandemie, în plină perioadă de concedii, în plină campanie electorală.

Da, se cîștigă încă o bandă, care va ajuta probabil la fluidizat traficul o țîră. Dar unde își vor duce bucureștenii mașinile? Unde le vor parca? În ce parcări care nu există nici măcar pe hîrtie?! Trăim zilnic în această țară bancul ăla cu iepurașu’ – „ăștia mai întîi taie, apoi numără”.

Hai siktir, PMB!

Jurnal în vremea Covidului (11)

Fenomenul dacoman nu e nou pe la noi. A fost bine pus la punct în mod organizat în anii comunismului, de către lingăi ai sistemului care îl puneau pe cizmarul dictator și pe a lui consoartă analfabetă în linie succesorală directă din Burebista, Decebal și alți despoți luminați și eroici.

Printre marii lingăi de serviciu a fost și talentatul Adrian Păunescu, foarte bun la rime, dar, din păcate, mare jeg ca om. Poezia de mai jos – habar n-am din ce an e, nu am găsit la o căutare rapidă – este un cumul al aproape tuturor falsurilor dacomane și a textelor mesianico-eroice de renaștere național-protocronistă, cu accente ortodox-păgîne.

Spor la citit, poate vă reglează și digestia.

 

Din nou, Dacii liberi

Noi n-am avut nevoie
Să luam adeverinţe
Că vieţuim acasă,
În patrie la noi,
Am fost şi vom rămâne
De-a pururi dacii liberi
Şi iubitori de pace,
Şi vrednici de război.

La Sarmisegetuza,
La focuri, cu Zamolxe,
Şi stelele din ceruri
Din sânge ni se rup.
Nu ne-au învins romanii
Şi-am râs de toţi barbarii
Strigând la ei cu steagul
Făcut din cap de lup.

Această dăm de ştire,
De sub pământul nostru,
Urmaşilor în care
Reinviem acum.
Femeile iubindu-şi
Să nască dacii liberi
Spre răzbunarea noastră
Pe cel din urmă drum.

Numiţi şi ţara noastră
Cu numele ei dacic
Iubiţi pe nou veniţii
După atâţia ani,
Dar veşnic ţineţi minte
Că peste dacii liberi
Au tot călcat invazii
Şi altfel de romani.

Noi am rămas în glie
Şi devenim pădure,
Şi devenim recolte,
Să vă hrănim pe voi,
Şi temelia ţării
S-o întărim cu oase
Şi iubitori de pace,
Şi vrednici de război.

Cu tot ce năzăreşte
Din firea noastră veche,
Dăm Romelor de ştire,
Prin ierburi murmurind,
Că numai oboseală
Ne-a aşezat sub scoarţă,
Dar dacă e nevoie
Ne vom scula oricând.

Jurnal în vremea Covidului (10)

Acu mai bine de o săptămînă am fost blocat pe fb timp de 30 de zile fiindcă am pus o poză funny.

Poză pe care am luat-o de pe alt grup de fb unde stătea bine mersi, avea likeuri și comentarii, fb-ul nu se activase.

Am luat-o deci și am pus-o pe un grup unde punem trăznăi și chestii kinky.

Am fost blocat instant pentru nudity.

Aici, poza.

Ok, e un fund imens acolo, dar nu poate fi luat drept nudity, fiindcă nici nu-ți dai bine seama ce naiba e. Și las-o naibii de treabă, e o bucată imensă de carne. Sau nudity se referă la gagicile în costume de baie?

Oricum, nu înțeleg de ce alții pot să o distribuie la liber și eu nu. Adică alții postează pe grupuri poze precum astea două. Și fb nu le șterge. Și sînt o mulțime din astea. Da, chiar sînt luate de pe grupuri de fb.

 

Așa că m-a pălit epifania. Probabil nu postarea în sine e baiu’, adică poza, ci persoana mea. e drept, postez mult pe fb, dar credeam că de-aia e făcut, printre altele. Și probabil faptul că unele postări îmi sînt raportate. Masiv. Fiindcă altfel nu postez căcaturi interzise. Politică și chestii de rîs. Și linkuri culturale și de youtube. Deci no. Îs unii acolo care nu mai pot de doru’ și de dragu’ meu și îmi raportează postările cu iz istoric. Le urez să se uște pe picioare ca stafidele.

Marea problemă e că nu le pot trimite reclamație. Îmi tot zice că nu poate procesa cererea și să încerc mai tîrziu. Aha. Programe de căcat. Fb-ul a devenit o inchiziție sinistră și aberantă.

Interesant e că fb-ul îmi tot recomandă acum filmulețe cu pescuit. Încerc să înțeleg aluzia…

Jurnal în vremea Covidului (9)

N-am mai scris de cîteva zile, fiindcă n-am avut vreme (da, lucrez intens de acasă, poate chiar mai mult decît o făceam la birou) și s-au întîmplat și multe între timp.

Am ieșit din starea de urgență, am avut trei zile de stare de flatulență (de la cartofi prăjiți și hamsii, cred) și acuma sîntem cică în stare de alertă.

Încă n-am înțeles ce înseamnă starea de alertă, în afara faptului că nu tre să port mască atunci când ies oricînd vreau fără declarație. Nu ies, decît după bere. Cred că în rest urmărim cu alertă și îngrijorare.

Profitînd de zilele astea trei de lipsă de reguli clare, au ieșit în Piața Victoriei la protest tot felu’ de ciudați. De la dacomani naționaliști numiți ”Dacii Liberi!” la conspiraționiști, ortodoxi și alți lăbari, la acea pisi care a ieșit să-și facă reclamă. Da, pentru prima dată cred, avem și videochatistele reprezentate la un protest, și încă ce reprezentare! Nu-mi dau seama dacă fata e un pic sărită de pe fix sau doar o tipă care știe f bine marketing. Oricum, a devenit vedetă. Și mai vedetă decît era. O religioasă cepefistă care face videochat. Să-i apere Ăl de Sus conexiunea, bănuiesc. Mulți o fac curvă. Penibil, chiar penibil și jenant. Nu văd legătura dintre a fi curvă (chiar, ce înseamnă de fapt curvă, definițiile diferă mult) și a face videochat în țîțele goale și cu un vibrator cu care te freci pe chiloți (da, normal că m-am uitat la niște filmulețe de-ale ei), în afară de duminica, cînd mergi la biserică ca o ditamai cucernica.

Mai sînt și ăia/alea care tot scriu pe fb „Ieșiți în stradă, că așa nu se mai poate?! La noi nu iese lumea-n stradă!” Da’ nu cred că ei/ele ies… Numa’ așa, propagandă pe fb… Să iasă alții, ce naiba.

Între timp, rahatu’ ăla de episcop penal de la Constanța face Paște 2.0, că o fi rămas fără bani rahatu’.

Asta probabil ca să nu meargă la îngropăciunea lui Pimen ot Suceava, securist de marcă și stîlp al infamiei bor, mort de covid. Fiindcă, nu-i așa, religia nu te apără de nimic, decît de singurătate metafizică. Îngropăciunea va fi la Suceava, fix la Suceava, unde e jalea de pe lume la capitolul covid. Unde tre să meargă toți rahații din conducerea bor. Să-l trimită pe lumea ailaltă, la Scaraoțchi, unde să-i aștepte și pe ăștialalți. Și nu cred că vor purta măști și mănuși, doar poziția oficială e că nu se pot îmbolnăvi de la cele sfinte. Să-i vedem acum pe farisei cum vor gestiona chestiunea. Jeguri nenorocite!

Mai observ la tot felu’ de deștepți cum îi fac retardați etc pe ăia care poartă mască în mașină, singuri. Retardu’ stă de cealaltă parte, mă idioților. Nu știam că mașina e mediu aseptic, în care nu intri cu germeni de afară, în care nu intră aer pe la aerisire sau pe geamul deschis. Serios, oameni de la care nu mă așteptam dau dovadă de o tîmpenie absolută. Mno.

 

Apropo, îmi spune un prieten inginer că, în spectrul electromagnetic, banda de infraroșu este fix deasupra la aia în care se regăsesc frecvențele folosite în 5G (EHF/microunde). Deci nimic nou pe frontul casnic. Da’ era nevoie de un bau-bau invizibil, pe lîngă Bill Gates.