Diferențe culturale româno-europene – înmormântarea

Europa vs România

Înmormântare în UE:

  1. A crăpat Hans.
  2. Constatăm asta.
  3. Aducem și un medic/scoatem certificat prin care constatăm asta și pe hârtie.
  4. Sunăm firma de servicii funerare. Comandăm una bucată sicriu.
  5. Îl ducem pe Hans la capelă.
  6. Anunțăm pe cei apropiați că a crăpat Hans. Le zicem adresa capelei.
  7. Ne adunăm la capelă, schimbăm o vorbă despre Hans.
  8. În cursul aceleiași zile, pompele funebre vin, îl ridică pe Hans și îl îngroapă/incinerează/împaiază/criogenează/ce-o fi, în funcție de preferințe.
  9. O dată îngropat, Hans acolo rămâne. Dacă doresc, vizitatorii sunt bineveniți cu o floricică sau fără.

 

Înmormântare românească:

  1. A crăpat nea Gică.
  2. Constatăm asta. Înainte de a suna la medic sau de a scoate certificate, sunăm pe toți care îl știu sau nu pe Gică și anunțăm asta.
  3. Revenim cu certificatul și ne facem loc prin marea de oameni care au venit să îl vadă pe Gică mort și să bea gratis o țuiculiță. Între timp, Gică e ținut pe masă trei zile.
  4. Aducem 3 femei să îl spele și 2 bărbați să îl bărbierească (obicei precreștin, probabil)
  5. Sunăm popa. Ne rugăm de popă să vină, de parcă ar fi ceva nemaintâlnit și nemaipomenit de nou în cariera lui și ne împrumutam de bani, că dacă nu e mulțumit, ni-l lasă pe nea Gică pe masă și se cară. De parcă nu tot din banii noștri e plătit, paștele mă-sii azi și mâine de curvă cu patrafir.
  6. Pe lângă oamenii care se foiesc prin casă, ne vor mai întâmpina pe drum încă pe atâția, ca să nu mai vorbim de cei care vor veni direct la cimitir.
  7. Pregătim echipamentul lui nea Gică, compus majoritatea din elemente tot precreștine. Bani pe ochi, colac în mână, prescură pe piept – sau invers? – costumul său cel mai bun, care i-a ramas cam mic/mare și niște pantofi cu talpă de carton, că e pielea scumpă și și-așa e mort.
  8. Convoiul: Unul cu un brad/pom/schelă cu fructe agățate în el (tot păgân e și ăsta). Unul cu o cruce. Toți cu lumânări. Alții cu steaguri și prosoape. Încă minim 2 cu sfeșnice. Nu uita coliva. Încă minim doi cu coroane. Încă vreo doi care să ducă “darurile” – obiecte de uz personal, bucăți de material textil, batiste, mobilă, decorații, o găină vie uneori, care se trece peste groapă etc.
  9. Fanfara. Țigani mai mult sau mai puțin treji, care să chiorlăie din instrumentele lor cântece de mare factură spirituală, cum ar fi “Pe lângă plopii fără soț”, “Drumurile noastre toate”, “Treceți batalioane române Carpații”, “Pușca și cureaua lată”, “Dunărea albastră” (n-aveți idee cum sună asta la TROMBON!).
  10. Bocitoare. Între 3 și 5 babe bete și senile care să îl călărească pe nea Gică și să zbiere ca din gură de șarpe. De multe ori nu au absolut nici o treabă cu răposatul și îl vor boci pe un nume generic, de ex. “Vasile”.
  11. Îi cinstim bine pe toți, de la popă la țigani, că doar n-au venit să îl îngroape pe unul, au venit să crape în ei și să bea. Firesc. Pornim cortegiul.
  12. La fiecare răscruce – intersecție – vom opri tămbălăul (țigani, bocitoare, alămuri, zbierete, cerșetori, bomboane, claxoane) și preotul va citi o ectenie. Între ectenii, cine știe cântă din toți plămânii “Sfinte Dumnezeule” în varianta funebră. Pentru că există și varianta veselă. Care nu se cântă. Totuși, având în vedere lipsa de voce a celor din cortegiu și beția generală, puteți să cântați și Macarena, că nu se simte.
  13. Ajungem la biserică. Ne dăm foc cu lumânări, umplem tot de ceară, urlăm TARE, să știe LUMEA că noi SUFERIM pentru că A MURIT GICĂ, BĂĂĂĂĂĂĂĂ!!! În timpul slujbei, creăm confuzie și război, aruncând cu bani și bomboane către liota de cerșetori. Punem și “vămile” pe jos, obicei – cum altfel? – precreștin și ăla. Potrivim vata în nas lui Gică, nu de alta, dar de la atâta jale și lumânări și tămâie a început să se cam lichefieze.
  14. La cimitir. Se sapă groapa, se urlă, se trece găina, se desface pomul, se împart prosoape, restul de daruri (teoretic oamenilor săraci, practic tot între neamuri, pe principiul nimic nu se pierde, doar se împrumută), se bea, se stropește cu vin mormântul, continuă slujba.
  15. După cimitir. Se merge la casa lui Gică, unde se bea, se bea, se bea, se mănâncă cel puțin 3 feluri de mâncare, se ia și la pachet, că doar e pomană, se vorbește despre politică, vreme, rapiță, Băsescu, Ponta, Antonescu, FMI, alegeri, inflație, chirii, varice, butoaie, vinul de anul ăsta, hemoroizi, nunți, botezuri, Mutu, Steaua, femeia vecinului, orice numai despre Gică nu.
  16. După ce l-ai îngropat, reiei paranghelia la 3, 9, 40 de zile, 1 an, 2, 3, etc, totul culminând cu 7 ani când îl dezgropi pe Gică sau, mă rog, ce a rămas din el, îl stropești cu vin și-l bagi la loc.

Pe lângă asta mai ai și vreo 400 de sărbători de pomenire a morților…

 

(sursa-internet)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

Veteres Milites

Reconstituire Istorică

Hide&Seek

the good things in life

Arheologie Radio-Tv

Istoria programelor radio-tv din România. Şi alte delicatese culturale. Dacă doriți să revedeți...

Johnny Shumate

Illustration

Ovidiupecican's Blog

imago mundi & speculum historiale

Tartor Ocular

...citește și dă mai departe...

Tipărituri vechi

românești sau despre români

Vinul din Cluj

Cuvinte despre vinuri incercate, degustari si evenimente, calatorii si retete

Velico Dacus

...citește și dă mai departe...

Romania lu' Omarlupino

despre Romania lu' Omarlupino

Cosmin Giurgiu

Photography by Phantom

%d bloggers like this: