Daily Archives: 04/08/2016

Mire ardelean în sud…

Iubita mea, sunt beat. Stau de două ore ascuns în toaletă, cu două sticle de țuică în brațe și îți scriu. Știu că e noaptea nunții noastre, dar mi-e frică. Mi-e frică să mai ies de aici.


Mai întâi au năvălit peste mine în baie câțiva flăcăi cu brice. Fiindcă fratele tău era în fruntea lor, am crezut că vor să îmi ia gâtul. Credeam că ne-am împăcat de atunci de când ne-au prins împreună! Nu voiau să mă taie, ci să mă bărbierească! M-am lăsat, ce naiba era să fac?! Am scăpat cu doar două dungi pe nas și barba rasă pe jumătate. De aceea am făcut poza de nuntă din profil, iubito. Nu că nu voiam să te privesc în ochi! Important e că fratele tău a fost fericit.


Apoi, mi-au pus o floare mare de plastic în piept și am dansat în fața blocului. Am oprit circulația de pe străduță și am dansat un fel de horă printre mașinile care ne claxonau și vecinii care mâncau semințe. Chestia asta a făcut-o foarte fericită pe mama ta. Ea pare să se hrănească cu nefericirea emanată de mine, obligat să dansez în parcare. Am mers și la nași cu ploconul. Curcanul, mașina de spălat vase și caloriferul electric. I-am făcut fericiți și pe ei!


Am ajuns la restaurant și am început să pup. Tot ce prindeam: rude, prieteni, oameni pe care îi cunoșteam. Oameni pe care nu îi cunoșteam. 281 am pupat, iubita mea. 281! La numărul 50, mătușa ta, am clacat. “Mânca-l-ar mama de băiat! Bine ai venit în familie!” Și m-a pupat pe gură! Mătușa ta crede că, dacă fac parte din familie, poate face orice. Eu nu merg în vizită la ea de Crăciun!
Apoi, muzica…Am convenit că nu punem manele? Da! S-a îmbătat tac-tu? Da! “Numai câteva piese pentru prietenii mei și unchiu’ Costel!”, a zis. Avem manele de 3 ore? Da! E tac-tu fericit? E.


Și mesenii? Unii mi s-au plâns că mâncarea este proastă, alții mi-au spus că e bună. Și unii și alții au băgat în ei ca sparții. Doi dintre ei sunt bine, li se fac chiar acum spălături gastrice la spital. Ceilalți doi dorm. Mai întâi trebuie să îi scoată din comă alcoolică.


Doamna cu găina? Știi cât de frică mi-e de ea? Tocmai când făcuseră o pauză de manele, a apărut nebuna aia odioasă cu tava în mână. Alte nebune țopăiau în jurul ei și jumuleau găina! Iubita mea, unde dracu suntem? În Africa? La un ritual voodoo?


Singurele momente liniștite au fost când te-au furat. Am ieșit să te caut, iubito. Și nu am vrut să te cumpăr înapoi. M-am dus la o șaormerie și am mâncat una cu de toate. Sunt mort de foame. La nuntă nu am apucat să stau la masă. A trebuit să socializez și să pup oameni.


Acum stau în toaleta șaormeriei. Sunt liniștit, aici nu mă găsește nimeni. Te rog să mă ierți, dar până mâine nu te răscumpăr. Nu știu unde te-au dus, dar știu sigur că ești bine. Mai rău decât la paranghelie nu poate fi! Rămâi acolo! Te iubesc prea mult ca să îmi doresc să te iau înapoi la nunta aia de rahat!


Tresar. Bate cineva la ușă. Dacă m-a găsit tac-tu, să știi că divorțez.


In Moscow's Shadows

Analysis and Assessment of Russian Crime and Security

Beerologique

The Romanian Craft Beer Database

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

Hide&Seek

the good things in life

Arheologie Radio📻Tv📺

Istoria programelor radio-tv din România.🇷🇴 Şi alte delicatese culturale. Dacă doriți să revedeți...

Johnny Shumate

Illustration

Ovidiupecican's Blog

imago mundi & speculum historiale

Tartor Ocular

...citește și dă mai departe...

Cabal in Kabul

Cabal in Kabul

Tipărituri vechi

românești sau despre români

Vinul din Cluj

Wine Consultant

Velico Dacus

...citește și dă mai departe...

Romania lu' Omarlupino

despre Romania lu' Omarlupino

Cosmin Giurgiu

Photography by Phantom