Despre prostie și proști…(partea a doua)

Nu se poate trăi decât prost, acolo unde prostia conduce. Valeriu Butulescu

Cartelul proştilor, asta da, Invincibila Armadă. Valeriu Butulescu

Numai proştii cred că oamenii mari pot fi scoşi din istorie demolându-le statuile. Valeriu Butulescu

Ignorantul nu ştie, prostul a aflat, dar a înţeles greșit. Valeriu Butulescu

Imbecilitate, proprietate a unor creiere de a nu se lăsa contaminate de vreo idee. Valeriu Butulescu

Când eşti prost, nu mai e nevoie să fii şi rău. Vasile Ghica

Memoria prostului se depozitează la ficat, sub formă de piatră. Vasile Ghica

Mă tem de proştii cu aspiraţii. Vasile Ghica

S-a dovedit că un prost nu poate conduce decât oameni inteligenţi. Vasile Ghica

Prostul nu-ţi intră în suflet cu plugul, ci cu buldozerul. Vasile Ghica

Prostul nu are acces la ironie, el se opreşte la insultă. Vasile Ghica

Prostul mizează totul pe igiena nepăsării. Vasile Ghica

Prostul încearcă orice pentru a solidariza pe omul superior cu mediocritatea. Vasile Ghica

E greu de suportat prostia, chiar şi pe vreme frumoasă. Vasile Ghica

Trebuie utilizat veninul proştilor în medicină, cel de cobră e rudimentar. Vasile Ghica

Toţi suntem responsabili de prosperitatea prostiei. Vasile Ghica

Prostia presară fire de nisip în cizmele progresului. Vasile Ghica

Prostia nu se simte nicăieri stingheră. Vasile Ghica

Prostia nu are acces la insomnii. Vasile Ghica

Prostia beneficiază de un machiaj din ce în ce mai fin. Vasile Ghica

Prostia beneficiază de cel mai rapid aluat. Vasile Ghica

Proştii sunt oameni serioşi, nu se lasă seduşi de umor. Vasile Ghica

Proştii nu-i invidiază pe inteligenţi, îi compătimesc. Vasile Ghica

Prostul se simte genial când vorbeşte, nu când ascultă. Vasile Ghica

Prostul râde mult, dar epidemic. Vasile Ghica

Proştii nu au necazuri cu absolutul. Vasile Ghica

Proştii nu au îndoieli, pentru ei toate lucrurile sunt clare. Vasile Ghica

Prostul şi din groapă te priveşte de sus. Vasile Ghica

Întregul întuneric al istoriei poartă şi semnătura prostiei. Vasile Ghica

În tandreţea ei nemăsurată, prostia nu va lăsa nici un umorist să moară de inaniţie. Vasile Ghica

În mâna prostului, creionul devine mitraliera. Vasile Ghica

I se zăreşte chelia prostiei de câte ori încearcă să fie spiritual. Vasile Ghica

Fără vocaţie, prostul rămâne idiot. Vasile Ghica

Este un prost autentic, nu din cei care îţi mai oferă şansa să te înșeli. Vasile Ghica

Este o prostie să cruţi ceea ce nu ştii pentru cine păstrezi. Publius Syrus

Dacă prostia ar produce suferinţă, sunt oameni ar trebui să umble pe uliţă urlând de durere. Mihail Sadoveanu

Prostia, ca şi mirosul dihorului, uşor poate deveni armă. Valeriu Butulescu

Nu are rost să cerneţi prostia, în sită sau sub sită, tot se va face auzită. Valeriu Butulescu

A face pe prostul la timpul potrivit este cea mai mare înţelepciune. Marcus Tullius Cicero

Nu există păcat mai mare decât prostia. Oscar Wilde

Există două feluri de idioţi: cei care renunţă să facă ceva pentru că au primit o ameninţare şi cei care cred ceva pentru că ameninţă. Paulo Coelho

Când spun o prostie, toată lumea mă tolerează, când spun un adevăr, toată lumea mă urăşte. Johann Wolfgang von Goethe

De multe ori taci fiindcă eşti convins de prostia adversarului. Nicolae Iorga

Ataci o părere a unui prost şi te trezești cu prostul întreg în discuţie. Nicolae Iorga

Intimitate, o relaţie în care proștii sunt atraşi providenţial pentru distrugerea lor reciprocă. Ambrose Bierce

Proştii zidesc lumea şi deştepții o dărâmă. Emil Cioran

Prostia cuprinde o doză de seriozitate care, condusă mai bine, ar putea înmulţi numărul capodoperelor.  Emil Cioran

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

Veteres Milites

Reconstituire Istorică

Hide&Seek

the good things in life

Arheologie Tv

Istoria programelor radio-tv din România. Şi alte delicatese culturale. Dacă doriți să revedeți...

Johnny Shumate

Illustration

Ovidiupecican's Blog

imago mundi & speculum historiale

Tartor Ocular

...citește și dă mai departe...

Tipărituri vechi

românești sau despre români

Vinul din Cluj

Cuvinte despre vinuri incercate, degustari si evenimente, calatorii si retete

Velico Dacus

...citește și dă mai departe...

Romania lu' Omarlupino

despre Romania lu' Omarlupino

Cosmin Giurgiu

Photography by Phantom

%d bloggers like this: