Noi masuri anti-criza

HG 9/2014 urmează să fie publicată în Monitorul Oficial. 
  
Articol unic  
Începând cu data de 01.03.2014 Guvernul României oferă slujbe gratuite tuturor şomerilor.
Slujbele vor fi oficiate de preoţi, episcopi, arhiepiscopi şi de Preafericitul preşedinte al României.

Măsuri anticriză:

1. Reangajarea obligatorie a pensionarilor pentru a putea finaliza marile realizari începute în Epoca de Aur: Canalul Dunăre – Marea Neagră , Dunăre-Bucuresti, construcția unei noi Case a Poporului, construcția Catedralei Mînărelii Neamului etc.

2. Impozitarea consumului de hârtie igienică în funcție de straturi, deoarece în așa vremuri căcăcioase nu se poate trece cu vederea un asemenea potențial. 
Cei care nu mănâncă nimic și, în consecință, nu “produc”, vor plăti un impozit forfetar.

3. Taxa pe aer la un nivel de 0,04 euro/mc aer consumat. Numărul de mc consumați va fi stabilit de către specialiștii Guvernului împreună cu medicii de familie, în funcție de capacitatea pulmonară a fiecărei persoane. 
Astmaticii au reducere de la 25% până la 100%  în cazul în care se opresc din respirat mai mult de 15 minute.

4. Impozitarea pe kilogram. Orice român peste 75 de kg este un “gras nesimţit ”.

5. Taxa pe “vânturi trase”, că prea s-au obişnuit românii să-şi dea aere. Se vor monta detectoare la fundul fiecărui contribuabil, care vor înregistra numărul vânturilor trase, intensitatea sunetului, intensitatea mirosului. 
Taxa va adăuga 24% la factura de gaz şi va fi obligatorie ca taxa “radio -Tv” de pe factura de curent.

6. Taxa pe a doua limbă vorbită. Dacă au bani şi timp să învețe o altă limbă în afară de română, să le fie ruşine şi să plătească pentru asta, pentru că sigur o fac intenționat ca să poata pleca din țară . 
Taxa va fi de 50 % din valoarea totală a alocației pe care a primit-o persoana respectivă până la vârsta de 18 ani de la stat. 
Sunt scutiți de taxa ungurii din Harghita și Covasna, deoarece ei oricum nu ştiu decât ungureşte, deci nu se pune problema că ar şti mai mult de o limbă.

7. Orice bărbat care are mai mult de 124.899 de fire de păr, va plăti o taxă pe fir de păr echivalent a 10 euro / 1000 fire de păr. 
 Peste 200000 de fire în plus se va considera că ai un alt cap și se va impozita dublu. Cei cu chelie proeminentă și/sau cu șuviță peste chelie sunt scutiți.

8. Persoanele care își rod unghiile vor achita TVA care va fi calculat la 100 de grame de unghii la un preț ce va fi stabilit de către guvern deoarece consuma un aliment și e normal să plătească.

9. Persoanele cu dizabilități care umblă în cărucioare pe străzi (scaune electrice, conform d-rei Elena Băsescu) vor achita taxa de drum ca orice autovehicul. 
Cei care nu au cărucioare electrice, ci din acelea împinse de o persoană (însoțitor cu retribuția micșorată cu 15%) vor plăti “taxa de atelaj împins/tras de animal de povară” (bou/vacă în cazul nostru). 
Dacă vor fi prinși cu taxă neplătită, li se va confisca căruciorul și vor fi trimiși acasă pe jos.

10. Taxa de căldură pentru vară, deoarece orice cetățean care ține geamul deschis primește gratuit încălzire prin bunăvoința Sfântului Guvern și nu este normal. 
Astfel, pentru fiecare geam deschis vara, la căldură peste 18 grade se va plăti o “taxă de geam deschis” în valoare de 12 euro/geam. 
La mai mult de 3 geamuri deschise se va considera a doua casă și se va impozita dublu. 
Pentru geamurile închise se va acorda o reducere de 50%, dar numai pînă la 24 de grade.

11. Sugarii și bebelușii care folosesc pampers (nesimțiții!!!) vor plăti o taxă de poluare în funcție de gradul de periculozitate pe care îl prezintă fiecare dintre reziduurile acumulate în scutec. 
Pentru stabilirea gradului de periculozitate în care se încadrează fiecare bebeluș, se vor trimite obligatoriu pînă la 1 iulie 2013 pentru fiecare copil între 0 și 2 ani mostre din “produsul” rezultat și acumulat în pamperși la sediul Guvernului pentru a fi analizate. 
Ulterior, fiecare părinte va primi acasă o declarație de impozitare pe care o va achita în 24 de ore la cea mai apropiată agenție CEC.

12. ŞI, NU ÎN ULTIMUL RÂND, TAXA PE PROSTIE, CĂ SUNTEM ATÂT DE PROŞTI SĂ RĂBDĂM TOTI POLITICIENII CE ÎŞI BAT JOC DE NOI !!!

13. Se va elimina impozitul pe venit în 2 faze. În prima fază se va elimina venitul.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

Veteres Milites

Reconstituire Istorică

Hide&Seek

the good things in life

Arheologie Tv

Istoria programelor radio-tv din România. Şi alte delicatese culturale. Dacă doriți să revedeți...

Johnny Shumate

Illustration

Ovidiupecican's Blog

imago mundi & speculum historiale

Tartor Ocular

...citește și dă mai departe...

Tipărituri vechi

românești sau despre români

Vinul din Cluj

Cuvinte despre vinuri incercate, degustari si evenimente, calatorii si retete

Velico Dacus

...citește și dă mai departe...

Romania lu' Omarlupino

despre Romania lu' Omarlupino

Cosmin Giurgiu

Photography by Phantom

%d bloggers like this: