Omul si umbletul

Într-un ziar din 1931 apărea următorul material (am păstrat grafia și punctuația originală):

 

Cum cunoști omul după umblet

 

Oamenii nervoşi au mersul viu ne egal.

 

La cei sângeroşi, cei graşi, pasul greoi, apăsat. 

 

Omul sărac, cel descurajiat melancolicul şi bolnavul au mersul moale leneos lânced.

 

Omul sânceri şi energic, are pas egal, sigur tare în linie dreaptă.

 

Omul violent (bătăios, crud) păşeşte repede şi neegal pasul măsurat, chipzuit iar celor cari se încred în ei, celor cari comandă.

 

Un pas mare, egal, arată arată voinţă, chipzuială şi îndărătnicie. E pasul ţăranului a  Munteanului.

 

Pasul mic, egal e făcut de omul cu suflet simplu, senin.

 

Un pas grăbit, mic au oamenii superficiali, şi femeile fricoase.

 

Avarul, temătorul îşi înconvoaie spatele când umblă.

 

Trufaşul, orgoliosul umblă cu capul sus, izbind cu călcâiul în pâmânt. 

 

Nepăsătorul, se leagănă mergând.

 

Trădătorul şi diplomatul nu umblă drept înaintea lor, ci fac ocoluri.

 

Făţarnicul merge cu paşi de lup, adeca abia simţiţi parcă n’ar pune piciorul pe pământ.

 

Fata(ficioara) umblă cu picioarele abia desfăcute.

 

Femeia măritată, când merge îndepărtează vârfurile picioarelor.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

Veteres Milites

Reconstituire Istorică

Hide&Seek

the good things in life

Arheologie Radio-Tv

Istoria programelor radio-tv din România. Şi alte delicatese culturale. Dacă doriți să revedeți...

Johnny Shumate

Illustration

Ovidiupecican's Blog

imago mundi & speculum historiale

Tartor Ocular

...citește și dă mai departe...

Tipărituri vechi

românești sau despre români

Vinul din Cluj

Cuvinte despre vinuri incercate, degustari si evenimente, calatorii si retete

Velico Dacus

...citește și dă mai departe...

Romania lu' Omarlupino

despre Romania lu' Omarlupino

Cosmin Giurgiu

Photography by Phantom

%d bloggers like this: