…parabola despre starea natiunii…

SĂRUT MÂNA COANĂ MARE
Veţi şti că, pe-aici pe la vie, ie toate bine şi în regulă având şi timp frumos că s-a mai încalzit, dar azi ninge iară, că a mieilor a fost şi asta e a berzelor şi s-a făcut sloata mare încât n-am putut nici la gară să mă duc spre a vă trimite, precum mi-aţi scris, ouăle proaspete care vi le-am strâns de-o lună de zile şi nici perechea de gâşte, care după ce le-am îngrăşat, a devenit de-a decedat murind amândouă din cauza evenimentelor, că umblă prin păsări si moare toate, mai ales la noi, că nu ne-a mai rămas decât unsprezece găini înafară de cocoş, care l-am tăiat ca să nu moară de viu şi mai bine să moară tăiat, plus 4 curculiţe cât ne-a mai rămas din 18 câte aveam şi plus gâştele astea două, moarte, care nu mai avem nici una că ele ie mai şubrede la boală şi intervine de moare imediat. Astfel că de la ele a luat şi viţeii boala asta şi-am zis din capul meu că mai bine să-i vând clandestin la măcelari ceea ce am şi făcut că de-aia vream să vă spui şi dv., că ne-a prins jandarmul şi ne-a făcut procest-verbal cu ştampilă şi cuvinte urâte şi-a zis că dracu’ ne-a luat, întâi pe dv. că adică ai cui ie viţeii şi pe urmă pe mine, că de ce m-am luat după ordinul dv. şi-am pus să-i tai şi să-i vânz şi pe nea Pendeacă măcelaru că de ce a cumpărat carne când ştia că nu se egzistă să tai, nefiind zi de speculă.
Aşa că ce era să facem şi-a trebuit să-i dăm, onoraliu de şperţ, dar însă eu n-aveam cincisute partea noastră, şi nea Pendeacă a zis că o să iau eu de la el când mi-oi vedea ceafa şi îmi plătește carnea la vara iepii, că l-am băgat în bucluc şi atunci ce era să fac? Am spart lacătul la pimniţa spre a lua doi deca de vin şi a-i vinde cu 250 de lei deca ca să plătesc, ceea ce am şi luat şi-am avut noroc că mi-a dat în gând să sparg pimniţa că alminteri curgea tot şi din butia a mare de o sută şi din butoiul ăl mic de cincizeci de vedre, că a fiert şi-asărit cepurili, astfel că am deşertat butia a mare de o sută în butoiul cincizeci, umplându-l aproape jumătate.
Aş fi pus și din butoiul de tămâioasă dar nu mai era decât drojdia şi de ce să stric vinul cu drojdia, când s-a scumpit şi-a ajuns de se vinde pe vale cu 1000 şi 1200 de lei deca şi cu taxele negustorului. Noroc că pelinul n-a curs tot şi-am mai scos vreo două damigene să vi le trimet dv. la Câmpulung să le aveţi de Paşti dar a căzut Gheorghe cu ele pe ghiaţă că umblase la tescovină şi era beat şi le-a făcut zob pe-amândouă, ceea ce era să-i sparg capul cu bâta dar a avut noroc că şi-l spărsese singur pe ghiaţă şi s-a infectat din ce-a fost pe-acolo pe jos şi după ce l-a pansat sanitarul s-a facut bine şi-a murit şi nevasta când s-a dus cu laptele la Piteşti, la advocatul care îi duce ea, a aflat de Gheorghe şi-a-nvăţat-o să facă procest în contra dv. ca să-i plătiţi cinci sute de mii de lei că Gheorghe a murit din cauza serviciului la dv. şi ea are trei copii şi advocatul i-a spus să-i radă lui mustaţa dacă nu i-o scoate banii, că hoaşca are bani destui să plăteasca şi n-o să intre cu ei în pământ.
Aşa că de-asta v-am scris ca să ştiţi şi dv. şi să vă puneţi advocat că eu aici am grije de toate şi vă mai rog să-mi trimiteţi 1000 de lei din simbria mea, că am mare trebuinţă şi 2500 de lei să pui geamurile la casa dv. că s-a jucat de-a razboiul cu ele nişte draci de copii şi le-a spart, taman la odaia din faţă, că mă miram şi eu pe unde a putut sa intre hoţii şi să fure toate lucrurile din casă, chiar şi saltelele că s-a crucit şi părintele Limberea când a venit şi-a văzut şi tot părintele şi-a dat cu ideea că hoţii a crezut că aveţi bani ascunşi în sobe, pe burlane, ori pe coş şi de-aia le-a dărâmat ca să-i găsească şi-a zis să vă scriu să veniţi şi dv. pe aici sau să trimeteţi pe cineva.
Încolo, pe aici ie toate bine şi nu se găseşte de nici unele trăind cum dă Dumnezeu ceea ce vă doresc şi dv. şi să veniţi sănătoasă, scriindu-mi şi mie o carte poştală ca să ştiu când veniţi să vă trimet o brişcă la gară, că trăsura noastră a luat-o hoţii, că şi părintele Limberea zicea, că dacă a furat caii de ce era să lase trăsura. 
Vă sărut mâna al dv. prea supus vier,
Costică Dura

(de Tudor Mușatescu)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

Veteres Milites

Reconstituire Istorică

Hide&Seek

the good things in life

Arheologie Tv

Istoria programelor radio-tv din România. Şi alte delicatese culturale. Dacă doriți să revedeți...

Johnny Shumate

Illustration

Ovidiupecican's Blog

imago mundi & speculum historiale

Tartor Ocular

...citește și dă mai departe...

Tipărituri vechi

românești sau despre români

Vinul din Cluj

Cuvinte despre vinuri incercate, degustari si evenimente, calatorii si retete

Velico Dacus

...citește și dă mai departe...

Romania lu' Omarlupino

despre Romania lu' Omarlupino

Cosmin Giurgiu

Photography by Phantom

%d bloggers like this: