Topirceanu despre relatiile interumane…

Evoluţia unui ideal
Un poet adevărat, oricât s-ar feri de această nenorocire profesională, trebuie să facă parte dintr-o generaţie de muritori. Trebuie să întrupeze, măcar după moarte, când nu mai are încotro, forma sensibilităţii speciale a epocii în care a trăit. Chiar dacă poetul are ambiţia să acape de sub tirania unor idealuri colective prea contemporane, în structura moleculară a operei sale vei regăsi infailibil expresia curentă şi naivă a unor credinţe şi aspiraţii umane de-a doua mână, mai primitive şi mai durabile.
Dar şi acestea din urmă se schimbă cu timpul. Iar procesul obscur al acestor evoluţii misterioase, desfăşurându-se prea încet în vreme, trece de obicei neobservat. Este deci o fericire că diferitele lui momente se înregistrează automat pe placa sensibilităţii poetice şi rămân fixate acolo pentru totdeauna. Comparând din acest punct de vedere două opere zămislite în mici deosebiri de structură, aproape imperceptibile, care trădează totuşi că în răstimp s-au produs unele schimbări adânci în psihologia speciei umane. Astfel, pentru cine ştie să le descifreze, aceste semne microscopice povestesc lucruri interesante.
*
Toată lumea cunoaşte, desigur, versul lui Eminescu:
… le stă bine laolaltă,
Ea frumoasă şi el tânăr, el înalt şi ea înaltă.
Fără îndoială că poetul, având nevoie să zugrăvească aci o pereche ideală de îndrăgostiţi, a rezumat un minimum de calităţi care, după părerea lui, sunt necesare şi suficiente în dragoste. El înalt şi ea înaltă, i-a trebuit mai mult pentru frumuseţea lor decorativă. Esenţialul este: ea frumoasă şi el tânăr. Aşa trebuie să fie, după părerea lui Eminescu, cei doi parteneri, ca să se poată iubi reciproc. Iar această părere indiscutabilă coincide cu idealul amoros al întregii specii umane ― masculine şi feminine ― din acea vreme.
(Observaţi şi aici sobrietatea virilă, gustul infailibil de care dă dovadă marele poet. Altul ar fi spus poate şi despre bărbat că era “frumos”… evocând astfel o imagine aproape scabroasă, care nici măcar nu s-ar fi potrivit cu idealul de bărbăţie aspră după care suspină în realitate o adevărată femeie.)
Dar de la Eminescu până astăzi, o schimbare adâncă trebuie să se fi produs în întunericul de jos al naturii umane. Mi-am dat mai bine seama de lucrul acesta într-o zi, când am auzit din întâmplare, cântate de o domnişoară cu sprâncene foarte subţiri, nişte stihuri naive în care un poet modern anonim zugrăveşte, la rândul lui, o pereche ideală de îndrăgostiţi din zilele noastre. Mi-a rămas în minte strofa esenţială:
La un bal, odată, ei s-au întâlnit.
Şoapte de iubire dânsul i-a şoptit,
Şi din prima noapte s-au simpatizat.
Ea era frumoasă…
Vedeţi, ca şi pe vremea lui Eminescu, Ea trebuie să fie frumoasă. Altfel nu merge. Numai la mare ananghie, un bărbat ar putea “simpatiza”, din treacăt şi cam la repezeală, o urâtă. În privinţa aceasta, nici o schimbare nu s-a produs pe lume.
Dar El, cum era? Cum trebuie adică să fie un bărbat, pentru ca o femeie modernă să se lase simpatizată de el, şi încă “din prima noapte”?… Nu, oricât şi-ar bate capul cineva care nu e poet, nu cred să ghicească. Iată:
Şi din prima noapte s-au simpatizat.
Ea era frumoasă, el era bogat…
Să nu se creadă cumva că bogat a fost pus aici numai pentru rimă. Limba noastră conţine un mare număr de rime în -at, începând cu democrat şi sfârşind cu… aceea care v-a venit în minte din primul moment. Putea deci poetul să găsească aici altă rimă, dacă ar fi avut nevoie. De exemplu:
Ea era frumoasă, el era titrat…
cu toate că un titlu academic nu mai însemnează azi mare lucru.
Şi parcă în loc de simpatizat nu s-ar fi putut găsi altceva, echivalent?
La un bal, odată, ei s-au aranjat…
Sau, şi mai bine:
La un bal, odată au pus chestiunea pe tapet.
Ea era frumoasă, el era discret…
Văd şi eu că primul vers e prea lung… dar, să mă ierte cititorul, n-am avut intenţia să fac o nouă operă de artă cu subiectul dat, ci numai să lămuresc lucrurile.
Rămâne deci bine stabilit că dacă poetul a spus despre eroul lui numai atâta, că “era bogat” ― apoi a ştiut el ce spune. Această idee nici nu putea să-i treacă prin minte, fără o sugestie precisă din afară, din văzduh, din ambianţa impalpabilă care-i alimentează inspiraţia.
Femeia e seismograful speciei noastre. În materialul plastic al instinctelor sale, interesul speciei înregistrează toate schimbările pe care evoluţia enigmatică a societăţii umane le aduce condiţiilor în care se dă lupta pentru viaţă.
Pe vremuri, omul avea nevoie în această luptă numai de braţe tari, de vigoare trupească. Un bărbat tânăr şi înalt, adică voinic, avea cele mai multe şanse de izbândă.
Deci: ea frumoasă şi el tânăr.
Astăzi însă aşa s-au întors lucrurile, că voinicia nu mai ajută la nimic. Pasiunea tinerilor de azi pentru sporturi, iscată nu se ştie cum şi întreţinută ocult, mi se pare numai un tertip diabolic inventat de cei care aveau interes să le deruteze atenţia, ca să le înlăture concurenţa. Căci lupta cea mare şi adevărată se dă astăzi cu capul. Lungimea fizică a unui personagiu nu-i mai aduce absolut nici un folos în afacerile lui băneşti; iar tinereţea e mai degrabă un indiciu de permanentă jenă financiară (şi femeile au cam început, încă de pe vremea lui Eminescu, să miroase acest trist adevăr).
Alte calităţi se cer omului modern. Pentru izbândă în faţa vieţii, el are nevoie în primul rând de şiretenie, de pricepere în afaceri, adică de inteligenţă practică şi de experienţă matură. Iar semnul concret al acestor calităţi invizibile este bogăţia materială, cu tot cortegiul ei de seducţiuni.
Şi nu se poate spune că femeia a tras numai cu coada ochiului la această nouă stare de lucruri, ci a privit-o îndelung, cu ochi mari şi serioşi, până când în inconştientul ei s-a elaborat o concluzie organică, o idee activă, care s-a îmbibat în anatomia ei delicată până în toate colţurile şi i-a orientat instinctul în sensul unei urgente adaptări la situaţie.

Pentru o femeie onestă din toate zilele noastre, prezenţa unui om bogat în anturajul ei constituie o permanentă primejdie. Simpla lui apariţie provoacă instantaneu în organismul femeii o tulburare vizibilă, o excitaţie de natură bine caracterizată, în privinţa căreia soţul legitim nu trebuie să-şi facă nici o iluzie.
Mutra unui mare bogătaş e afrodiziacă. Pentru o fată inocentă de şcoală, ea echivalează cu o lectură pornografică. Iată pentru ce suntem de părere că o mamă cu simţul răspunderii ar trebui să-şi ferească fata de orice ocazie în care ea ar putea să dea cu ochii pe neaşteptate de un personagiu bogat ― cel puţin înainte de căsătorie. Fetele nu trebuie să vadă lucruri de astea…
Un arhimilionar, recunoscut ca atare, nici n-ar trebui lăsat să apară pe unde sunt femei. Apariţia lui în public este un adevărat atentat la bunele moravuri. Numai cât vede un automobil de lux venind spre ea, femeia modernă îşi pierde capul şi se zăpăceşte până într-atâta, că poate fi călcată de el, acolo în stradă…
E uşor de înţeles că, în asemenea condiţiuni, ceilalţi muritori sunt obligaţi să renunţe la orice ambiţie sentimentală în dragoste, mulţumindu-se numai cu ceea ce mai pot apuca şi ei, din când în când, pe de lături.
“Tinereţea” şi “înălţimea” fizică sunt, biologiceşte, lucruri prea demodate. Femeia de azi nu se mai uită la asemenea fleacuri. Un lungan de doi metri, când n-are decât atâta, o lasă absolut rece, chiar dacă s-ar sinucide de dragul ei… A iubi astăzi un bărbat tânăr e ceva anormal, ceva împotriva naturii. E o aberaţie sexuală. Numai o doamnă din aristocraţie îşi mai poate permite, în goana după senzaţii rare, capriciul unei astfel de perversităţi. Dar o burgheză normală şi serioasă, cu simţurile intacte, e la adăpost de asemenea surpriză… Se vede şi de aici că burghezimea e clasa care susţine cu putere stindardul moralităţii publice, conducându-se în toate chestiunile gingaşe de acest fel numai după indicaţiile naturii. Şi trebuie să adăugăm cu mândrie că, printre femeile de alte naţii, românca noastră se arată îndeosebi sensibilă la aceste indicaţii venite din adânc.
O urmare naturală a acestei stări de lucruri e uşor de întrevăzut:
Rasa oamenilor săraci o să dispară de pe faţa pământului. În curând, nu se vor mai naşte decât oameni bogaţi. Şi copilul va purta, încă de la naştere, semnele şi stigmatele acestei rase privilegiate: el se va naşte cu un mic început de burtă, cu o intenţie de chelie în creştetul capului şi cu un automobil de lux la poartă.
Mă întreb însă, ce se va întâmpla dacă în evoluţia vertiginoasă a omenirii, împrejurări viitoare, necunoscute încă, vor aduce într-o zi la modă alte însuşiri bărbăteşti necesare pentru luptă şi izbândă… De pildă, facultatea pe care o au deja unii sectanţi religioşi de a se mutila benevol, sau ― mai ştiu eu ― o inaptitudine firească de a cădea în păcat, măcar la zile mari… Aşa-i că bietele femei vor trebui să se adapteze vrând-nevrând la această situaţie nenorocită, adorând mâine ceea ce detestă astăzi, fără ca nici ele singure să ştie pentru ce?
Şi parcă aud de pe acum corul poeţilor:
Ea era frumoasă, el era patern…
Dar când vom ajunge aici, specia umană va fi atins de mult idealul ei ultim de purificare morală, despre care unii filozofi cred că e însuşi scopul vieţii pe acest pământ ― şi zilele ei vor fi numărate pe degete.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

Veteres Milites

Reconstituire Istorică

Hide&Seek

the good things in life

Arheologie Tv

Istoria programelor radio-tv din România. Şi alte delicatese culturale. Dacă doriți să revedeți...

Johnny Shumate

Illustration

Ovidiupecican's Blog

imago mundi & speculum historiale

Tartor Ocular

...citește și dă mai departe...

Tipărituri vechi

românești sau despre români

Vinul din Cluj

Cuvinte despre vinuri incercate, degustari si evenimente, calatorii si retete

Velico Dacus

...citește și dă mai departe...

Romania lu' Omarlupino

despre Romania lu' Omarlupino

Cosmin Giurgiu

Photography by Phantom

%d bloggers like this: