…despre noul parlament…

Noua guvernare uslamistă începe direct cu încă o muie băgată pe gît românilor. Parlamentul va creşte cantitativ, cu 80 de parlamentari !!!!!!!! De creştere calitativă, nici o şansă…De parcă nu ne erau prea mulţi şi inutili ăia care deja erau, acum mai trebuie să mai suportăm încă 80 de trîntori plătiţi bine, cu şoferi, birouri, secretare, amante, avioane, deplasări, diurne, nocturne, etcuri etcuri.

Preocuparea principală a noului legislativ va fi să îşi asigure mese, fotolii şi alte brizbrizuri prevăzute în fişa postului. Nu-i mare stres, Antonescu şi alţii oricum nu dau pe la parlament, multora trebuie să le pună de fapt paturi, să doarmă relaxaţi, că de aia îi plătim, fiindcă avem bani căcălău după 20 de ani de muie, şi merită confort şi lux oamenii ăia care se screm şi se strofoacă pentru binele nostru şi propăşirea patriei.

Problema ar fi dacă au ceva rahat în plen, eventual şi cu invitaţi străini, plus ziarişti, analişti, pupincurişti, nepotişti, curvişti şi alţi adunăturişti. Scaune pliante mai tre la parlament, pescăreşti, sau de-alea de plastic, de terasă, să nu stea lumea în picioare, ce naiba.

 

La o uitătură rapidă peste parlamentele existente în lume, se poate observa că, la acest capitol, România o duce excelent. Chiar dacă nu avem număr optim de medici sau poliţişti sau păpică pe cap de locuitor, sîntem excedentari la capitolul parlamentari. Media de parlamentar pe cap de locuitor o depăşeşte pe cea a unor ţări mult mai civilizate şi mei dezvoltate, eventual şi cu tradiţie în domeniu.

 

România, conform ultimului recensămînt, are 19.042.936, din care au drept de vot 18, 2 milioane. Nu sînt matematician, sociolog sau statistician, dar ceva nu e în regulă aici. Adică numai un milion de români sînt sub 18 ani ?????? Sau şi aici e încă una bucată muie ??

Chiar dacă rahaţii ăştia de ne-au condus după ’90 încoace nu au fost în stare nici să văruiască ce a construit Ceauşescu, măcar pot umple Casa Poporului pînă dă pe dinafară.

 

 

Las la o parte China, care are peste 2000 de parlamentari, lucru normal la o democraţie populară reprezentînd un miliard jumate de oameni. În rest, o listuţă modestă ar arăta cam, aşa:

 

India

Populatie – 1.210.193.422

Electorat – 714.000.000

Parlamentari – 790 (la 80 de noi parlamentari la fiecare alegeri, îi ajungem în 2024)

 

SUA

Congresmani – 535 (cu 15 mai puţini ca la noi)

Populatie – 314.814.000 (de vreo 16 ori mai mare ca România)

 

Indonezia

Parlamentari – 692

Populatie – 237.641.326

 

Brazilia (la următoarele legislative o depăşim clar)

Parlamentari – 594

Populatie – 193.946.886 (de zece ori mai mare ca a României )

 

Pakistan

Parlamentari – 436

Populatie – 181.301.000

 

Bangladesh

Parlamentari – 345

Populatie – 152.518.015

 

Rusia

Parlamentari – 450

Populatie – 143.228.300

 

Japonia (ăştia-s mici, miniaturizaţi, încap în orice sală)

Parlamentari – 722

Populatie – 127.530.000

 

Filipine

Parlamentari – 310

Populatie – 92.337.852

 

Germania (îi ajungem din urmă peste patru ani, poate chiar îi depăşim)

Parlamentari – 622

Populatie – 81.857.000

 

Iran

Parlamentari – 290

Populatie – 75.149.669

 

Turcia (la egalitate, dar cu populaţie de aproape patru ori mai mare)

Parlamentari – 550

Populatie – 74.724.269

 

Polonia (aproape acelaşi număr, dar la populaţie dublă ca România)

Parlamentari – 560

Populatie – 38.538.447

 

Spania

Parlamentari – 614

Populatie – 46.163.116

 

Ucraina

Parlamentari – 450

Populatie – 45.560.272

 

Canada

Parlamentari – 413

Populatie – 34.986.500

 

În ţări mai puţin vecine, dar nu mai puţin prietene, şi cu populaţie aproape egală cu cea a României, numărul de parlamentari e după cum urmează:

Angola 217, Madagascar 196, Sri Lanka 225, Camerun 180, Kazahstan 124.

 

Parlamentele naţionale de tip mamut din Europa sînt în Franţa – 925 – , Marea Britanie  – 1410 (dintre care doar 650 alesi, in camera inferioara) – , Italia – 945 – , la populaţii de peste 60 de milioane fiecare, şi cu economii care funcţionează, sau măcar funcţionau brici înainte de criză.

 

Parlamentul European

Parlamentari – 754 (peste două-trei legislaturi vom avea acelaşi număr, poate chiar mai mare)

Electorat – 375.000.000

 

 

Faceţi singuri comparaţiile. Undeva ar trebui totuşi să existe o proporţionalitate între numărul de reprezentanţi şi populaţie. Unde se trage linia, unde intervine legea sau bunul simţ ? Ăştia ar fi în stare să se apuce de modificat clădirea parlamentului ca să o mărească !! Bani avem, şi aşa s-ar asigura şi nişte locuri de muncă pentru ceva vreme.

Nu cunosc mecanismul electoral sau algoritmul sau ce dracu’ e, care face să crească numărul aleşilor neamului de la o legislaţie la alta. Creşterea de dragul creşterii e filosofia celulei canceroase. Şi cancerul ăsta politic ne macină ţara, încet dar sigur.

Aşa să îi trăznească Dumnezeu !!

Advertisements

One response to “…despre noul parlament…

  • maxxy

    rectificare: erau cu 80 in plus acu doua zile, ieri erau cu 118 in plus, deci numarul parlamentarilor ajunge la 588 !!!!!!!!!!!!!! aberant ! sa vedem azi, miine, cu citi va mai creste parlamentu…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

Veteres Milites

Reconstituire Istorică

Hide&Seek

the good things in life

Arheologie Tv

Istoria programelor radio-tv din România. Şi alte delicatese culturale. Dacă doriți să revedeți...

Johnny Shumate

Illustration

Ovidiupecican's Blog

imago mundi & speculum historiale

Tartor Ocular

...citește și dă mai departe...

Tipărituri vechi

românești sau despre români

Vinul din Cluj

Cuvinte despre vinuri incercate, degustari si evenimente, calatorii si retete

Velico Dacus

...citește și dă mai departe...

Romania lu' Omarlupino

despre Romania lu' Omarlupino

Cosmin Giurgiu

Photography by Phantom

%d bloggers like this: