Scurta lectie de gramatica

E vai şi-amar ce se întîmplă cu folosirea limbii române, ai cîteodată impresia că nu se mai predă materia asta în şcoli. Râdem bine de perlele de la BAC, dar situaţia e jalnică. De citit nu mai citeşte aproape nimeni; din lecturi mai ai ocazia să înveţi cum să scrii corect, fiindcă editurile au, în general, editori şi corectori literaţi şi alfabetizaţi corect. Nu întotdeauna, chiar şi edituri gen Polirom au greşeli de gramatică în cărţi. Nu de tipar, de gramatică.

Urmează cîteva dintre greşelile cele mai frecvente pe care le-am putut observa, sper să fie cuiva de folos explicaţiile. Scriu cu ortografia învăţată în şcoală acu mai mulţi ani, înainte ca fosilele de la Academie să se apuce de „reformat” chestii care nu-şi aveau rostul să fie reformate, aşa că nu vă legaţi că nu folosesc â sau „sunt”, etc. Am încercat să reduc explicaţiile la minim, ca să nu intrăm în detalii foarte tehnice.

Scrierea cu unul, doi şi trei „i” se pare că dă cea mai mare bătaie de cap (sau nu dă bătăi de cap, e doar ignorată la modul miserupist).

Verbul „a fi”

Viitor – voi fi, vei fi, va fi, vom fi, veţi fi, vor fi (cu un singur i întotdeauna).

Viitor anterior – voi fi fost, vei fi fost, etc

Conjunctiv prezent – să fii (cuminte); să fiţi (iubiţi);

Conjunctiv perfect – să fi fost (la fel la toate persoanele); să fi văzut, să fi mîncat, etc.

La diateza pasivă, se scrie cu doi i la persoana a doua singular– să fii văzut(de către cineva); să fii mîncat(de către canibal); în rest – să fiu văzut(ă), să fie văzut(ă), să fim văzuţi/văzute; să fiţi văzuţi/văzute, să fie văzuţi/văzute.

Condiţional-optativ prezent– aş fi, ai fi, ar fi, am fi, aţi fi, ar fi – ÎNTOTDEAUNA cu un singur i !!

Condiţional-optativ perfect – aş fi vrut, ai fi vrut, etc – din nou, verbul a fi se scrie ÎNTOTDEAUNA cu un singur i !

Imperativ afirmativ: fii (cuminte)! (cu doi i întotdeauna);   fiţi (curajoşi)!

Imperativ negativ: Nu fi (rău) ! (la imperativ negativ, verbele se folosesc  întotdeauna la forma de infinitiv); Nu fiţi (proşti)!

Gerunziu: fiind – ÎNTOTDEAUNA cu doi i !

Ca auxiliar, verbul a fi arată astfel: am, ai, a, am, aţi, au (mîncat)

Ca auxiliar la persoana a doua plural, d exemplu la perfect compus, verbul a fi se scrie aţi, NU a-ţi !!

[A-ţi se scrie astfel cînd ţi se referă la persoana a doua singular, iar a este particula de infinitiv a verbului care urmează. Exemplu:

A-ţi scrie temele e necesar.

A-ţi bate nevasta e…(alegeţi voi cum e).]

A venitu vii (niciodată tu vi)

A ştitu ştii (niciodată tu şti)

A scrietu scrii (niciodată tu scri).

A ţinetu ţii (niciodată tu ţi).

Sînt doar patru verbe terminate în i, care au doi i la forma de infinitiv: a prii, a sfii, a pustii, a înmii. ATÎT !! Restul au toate doar cîte un i. (a şti, a veni, a ieşi, a zîmbi, etc)

Propriu – la plural proprii, cu doi i (dacă este nearticulat), niciodată cu un i !

Exemplu: Cîinii mei proprii

Ai mei proprii cîini…

La forma articulată, se va scrie cu trei i: Propriii mei cîini.

Copii/copiii – la forma nearticulată, se scrie cu doi i – Am doi copii.

La forma articulată, cu trei i – Copiii mei…

Membri, membrii – cu un i la forma nearticulată, cu doi i la forma articulată.

Exemplu – Avem membri noi în asociaţie.

Noii membri ai asociaţiei sînt tineri. Doi membri sunt blonzi.

Membrii asociaţiei sunt tîmpiţi.

Sau

Elevii habar n-au gramatică. Puţini elevi citesc cărţi.

Negrii lucrează pe plantaţie. Unii negri ajung preşedinţi.

Am găsit evrei în cuptor.

Evreii omoară palestinieni.

Aceeaşi regulă pentru toate cuvintele care formează pluralul în ipapagali/papagalii, olteni/oltenii, metri/metrii, amici/amicii, etc .

A înota – nu a înnota – se scriu cu doi n acele cuvinte care se formează prin compunere cu prefixul în, şi încep ele însele cu litera n – a înnopta, a înnoda, a înnisipa, a înnegri, a înnămoli, etc

A îneca – tot cu un singur n

Înainte – tot cu un singur n

Etc

A lua – la persoana a doua singular – tu iei, NU tu iai.

A tăiaeu tai, NU eu tau !!!

A vrea – la persoana a treia plural – ei/ele vor, NU ei/ele vreau ! Forma „vreau” este doar la persoana I singular – eu vreau.

A avea – la conjunctiv, persoana a treia singular şi plural – să aibă !, NU să aibe (să aivă e formă populară)

Decât – se foloseşte întotdeauna cu verbul la forma negativă – Nu vreau decât o carte. (adică una şi numai una). (NU Am luat decât doi la BAC. – variantă irecuperabilă de folosire a cuvîntului).

NU se poate înlocui cu numai; în cazul înlocuirii, propoziţia îşi schimbă sensul !

Exemplu: Nu vreau decât linişte! (adică atât vreau)

Nu vreau numai linişte! (adică mai vreau şi altceva pe lîngă).

Doar – se foloseşte cu verbul la forma afirmativă – Vreau doar o carte.

Cu verbul la forma negativă, schimbă sensul propoziţiei – Nu vreau doar o carte. (în sensul că vreau mai multe). Poate fi înlocuit cu numai, şi propoziţia îşi păstrează sensul.

Numai – scris într-un cuvînt, se poate înlocui cu doar, decît, depinde de context.

Am băut numai o bere. (text clasic)

DAR, nu mai (două cuvinte, o negaţie şi un adverb) înseamnă altceva.

Exemplu: Nu mai beau. (ceea ce zicem toţi în dimineaţa de după, adică nu o să mai punem alcool în gură pînă ne trece mahmureala).

Numai beau. (adică nu și mănânc, ceea ce zicem la birtul preferat, seara, după ce ne trece mahmureala de dimineaţă.)

Odată – se scrie în această formă, într-un cuvînt, cînd se poate înlocui cu cîndva, odinioară.

O dată – înseamnă o singură dată, dată calendaristică, etc. Nu se poate înlocui cu cîndva, odinioară.

Exemplu

A fost odată ca niciodată

Am fost acolo o dată.

Am fost acolo odată, demult.

Odată şi odată tot o să înveţi să scrii corect…

Demult = scris într-un cuvînt, cînd se poate înlocui cu cîndva.

De mult, de demult = cînd nu se poate înlocui cu odată, cîndva.

Conştiinţă – cu doi i întotdeauna.

Cunoştinţă se scrie cu un singur i. La fel şi recunoştinţă. Întotdeauna.

Noştri, voştri – ÎNTOTDEAUNA CU UN SINGUR i !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Exemplu:

Copiii noştri sînt în curte, împreună cu copiii voştri.

Ai noştri copii sînt în curte.

Cei doi copii ai noştri sînt în curte, se joacă cu ai voştri.

Îmi, îţi, îşi – ÎNTOTDEAUNA  se scriu legat !!! Niciodată î-mi, î-ţi, î-şi

Voi, vei, va, vom, veţi, vor – forme de auxiliar ale verbului a vrea, a voi – se scriu legat atunci cînd au această funcţie, şi anume ajută la formarea viitorului.

Exemplu – eu voi veni, tu vei scrie, etc.

Formele v-oi, v-a, v-om, v-iţi, v-or – se scriu cu cratimă atunci cînd adresarea se face persoanei a doua plural, şi v se referă la pronumele personal „VOI” –

eu v-oi vedea = eu vă voi vedea

el v-a scrie = el vă va scrie etc

Care/pe care – se foloseşte care, atunci cînd se referă la subiect (adică cel care face acţiunea) – Omul care vine…

Cartea care e pe masă…

Cîinele care dă din coadă…

Atunci cînd este complement, (adică nu face acţiunea, mai pe înţelesul tuturor), primeşte prepoziţie – (problema e cu prepoziţia pe, celelalte vin automat în vorbire, pe-ul este însă pe nedrept ignorat).

Omul pe care l-am văzut…

Cartea pe care am citit-o…

Cîinele pe care l-am certat…

Cel, cea, cei, cele – sînt articole demonstrative adjectivale (na, că v-am dat gata), şi se scriu într-un cuvînt.

Exemple

Cel de-al doilea…

Ştefan cel Mare

Fata cea frumoasă…

Cei doi cîini…

Cele mai frecvente greşeli…

DAR

Ce-l = ce îl  –  Ce-l interesează pe fiul dvs?

Ce-a= ce a  –  Ce-a mîncat azi pisica?

Ce-i= ce îi  –  Ce-i inspiră pe pictori?

Sau  Ce-i cu tine? Aici, ce-i = ce îi = ce e;

Cele – întotdeauna într-un cuvînt, fără cratimă.

Aceeaşi – pentru substantivele feminine, la forma de singular ! – aceeaşi fată, aceeaşi carte, aceeaşi greşeală.

Aceiaşi – pentru substantivele masculine, la plural ! – aceiaşi bărbaţi, aceiaşi măgari (faină alăturare), aceiaşi copii.

A zice – la imperativ, forma afirmativă – zi !, cu un singur i, întotdeauna ! (NU zii)

Zi-i = spune-i (ei/lui) ceva…

La imperativ negativ – nu zice !

 

Mi-i = mi-e(ste) = îmi e(ste) somn, foame, chef, etc.

A arătaeu arăt, tu arăţi(NU areţi)

A da – la conjunctiv, persoana a 3-a singular şi plural  – să dea, NU să deie

A crea – la indicativ prezent, are următoarele forme – eu creez(doi e), tu creezi(doi e), el creează(doi e), noi creăm(un e), voi creaţi(un singur e), ei creează(doi e).

Frumoas-o – formă greşită, nu se pune cratimă între terminaţia de imperativ şi restul cuvîntului. NU frumoas-o, gagic-o, tîmpit-o, etc.

Sînte-ţi, vede-ţi, pune-ţi, etc – NU se pune cratimă între terminaţia de persoana a doua plural, sau de politeţe, şi restul verbului !!!

Cratima apare la forma de de imperativ afirmativ a verbului, cînd  –ţi se referă la persoana a doua, persoana căreia i sa face adresarea – pune-ţi (lucrurile la loc); sau la înjurături – fi-ţi-ar neamul de ruşine !

La fel, la formele de plural ale substantivelor nu se pune cratimă – fetele, NU fete-le, etc

La mai mult ca perfect, verbele primesc la plural o particulă în plus –

Exemplu –

Eu cîntasem, tu cîntaseşi, e cîntase

Noi cîntaserăm (NU cîntasem), voi cîntaserăţi (NU cîntaseţi), ei cîntaseră

Nu se pune virgulă între subiect şi predicat, atunci cînd se află unul lîngă altul – NICIODATĂ !!!!!!!!

Fiindcă – se poate înlocui cu deoarece, pentru că. Se scrie întotdeauna cu doi i !

Exemplu – Nu ştii, fiindcă nu ai învăţat.

Fiind că – nu se poate înlocui cu deoarece, pentru că. Fiind este forma de gerunziu a verbului a fi.

Poate fi uşor încurcat cu fiindcă – exemplu – Dat fiind că a crescut inflaţia, o ducem mult mai bine. (în acest caz, întreaga expresie dat fiind că poate fi înlocuită cu fiindcă, deoarece.)

Sau

Cunosc motivul pentru care e nervos, acesta fiind că a pierdut mulţi bani. (fiind e aici verb nepredicativ, avîndu-l pe acesta ca subiect)

defapt / de fapt – defapt nu există ! corect este întotdeauna de fapt (două cuvinte)

Din punct de vedere – cere întotdeauna un adverb

Exemplu

Din punct de vedere gramatical,…

Din punct de vedere tehnic,…

Din punctul de vedere – cere întotdeauna un substantiv la genitiv

Exemplu

Din punctul de vedere al autorităţilor,…

Din punctul de vedere al tehnicii moderne, …

i-aţi = pronume i + verb auxiliar a avea la persoana a doua plural

exemplu – Nu i-aţi văzut pe copiii mei ?

ia-ţi = verbul a lua la imperativ afirmativ, pers a doua singular + pronumele ţi

exemplu – Ia-ţi un măr!

iau – verbul a lua la persoana I singular – Iau o haină pe mine.

i-au – pronume i + verbul auxiliar a avea la persoana a treia plural

Ei i-au bătut pe maneliştii ăia.

s-a = pronume + verb auxiliar a avea – S-a dus dracului. S-a întîlnit cu vecinul.

sa – exprimă posesia – Maşina sa este în garaj. Gagica sa este blondă.

săi – exprimă posesia – cîinii săi, plămînii săi, etc.

să-i = să îi = conjuncţia + pronumele –i (de la îi) – S-a dus să-i vadă pe vecini.

Să-i trăznească Ăl de Sus pe politicieni !

sau = ori – Sau el, sau eu.

s-au = pronume + verb auxiliar a avea – S-au îmbătat ca porcii.

iar = din nou – Iar a pierdut CFR-ul.

i-ar = pronume + verb auxiliar a avea – Ştii că i-ar ajuta dacă ar putea.

or = doar, aşadar, dar, însă, depinde de context, şi e folosit foarte rar în scris. NU se poate înlocui cu SAU.

Am auzit ce vrea, or asta nu se poate.

ori = sau – Ori bem, ori dormim.

Mînca-mi-ai, băga-mi-aş, mînca-ţi-aş, beli-o-ai, futu-ţi, futu-i, da-i-aş, etc, se scriu cum tocmai le-aţi citit.

Şi să nu uităm, mă-ta are cratimă !!

Advertisements

7 responses to “Scurta lectie de gramatica

  • de-a dura lex

    puțin cam off-topic, dar chiar puțin.
    « iar = din nou – Iar a pierdut CFR-ul. »
    sigur e corect până la capăt?

  • maxxy

    Nu stiu daca e neaparat incorect. La fel se foloseste TAROM-ul, IGP-ul, ABS-ul, Petrom-ul, PIB-ul, TIB-ul, TAB-ul, NKVD-ul, sau denumiri de localitati – Aradul, Iaşii/Iaşiul, denumiri de marci de masini (Volkswagenul negru a demarat in tromba), etc

    • de-a dura lex

      în vorbire, da, fiindcă sunt permise exprimări mai puțin îngrijite.
      dar și în scris?
      întreb, nu dau verdicte.
      și mă refer strict la acronime, nu și la substantive proprii.
      la acronime, fiindcă litera care simbolizează un substantiv poate simboliza foarte bine și forma articulată a substantivului respectiv, fără a necesita un articol în plus.
      de exemplu: PIB = produsUL intern brut, deci acel P include și articolul.

      pe de altă parte:
      mi se pare oarecum normal să punem „-ul” după „PIB”, pentru că substantivul din acronim este „produs(-ul)” – practic, se mută articolul de la substantiv la acronim.
      dar la „CFR”, substantivul este „căile”.

      mă rog, scuze că deviez atâta de la subiectul articolului 🙂

      • maxxy

        m-am interesat, si am aflat caaaa….(rapait de tobe)…acronimele pot fi articulate, deci e corect sa zici CFR-ul, TAROM-ul, etc.

  • carmen

    va multumesc pentru lectie.pe vremea cand eram in tara n-aveam probleme cu gramatica dar dupa zece ani de vorbit altceva decat romana, dubiile se instaleaza… o “revizie”e mereu binevenita

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

Veteres Milites

Reconstituire Istorică

Hide&Seek

the good things in life

Arheologie Radio-Tv

Istoria programelor radio-tv din România. Şi alte delicatese culturale. Dacă doriți să revedeți...

Johnny Shumate

Illustration

Ovidiupecican's Blog

imago mundi & speculum historiale

Tartor Ocular

...citește și dă mai departe...

Tipărituri vechi

românești sau despre români

Vinul din Cluj

Cuvinte despre vinuri incercate, degustari si evenimente, calatorii si retete

Velico Dacus

...citește și dă mai departe...

Romania lu' Omarlupino

despre Romania lu' Omarlupino

Cosmin Giurgiu

Photography by Phantom

%d bloggers like this: