…festivalul de la Sighisoara…

Festivalul ”medieval” de la Sighişoara se aseamănă şi anul acesta cu tentativa de sinucidere a lu Năstase, adică un bîlci jalnic, total pe lîngă, dar cu mare acoperire mediatică.

Tema de anul acesta, şi personaj principal, este celebra Ioana d’Arc, eroina Franţei din timpul Războiului de 100 de Ani. Anul trecut a fost Merlin. La anu’ cine ştie ce naiba de personaj real sau fantastic va fi. Nimic de mirare, cel ce se ocupă de organizare, şi care pompos se intitulează director artistic, nu are nici în clin, nici în mînecă, cu istoria, dovadă fiind trupa sa de păcălici, cavaleri dansanţi şi fete belicoase, cu care cică face chestii medievale în costume, echipamente, arme, blazoane inventate şi luate de prin jocuri gen Warcraft sau ceva similar fantasy. Un director ştiinţific pe lîngă acest director artistic, de preferabil din domeniu, adică istoric, ar face probabil diferenţa între bîlciul de acum şi ceva mai normal şi mai românesc, că har Domnului , avem şi noi românii destule personaje istorice cu care să ne fălim şi pe care le-am putea cinsti într-o mare manifestare gen festival.

Am rîs bine anii trecuţi cînd m-am nimerit pe zonă şi am văzut ce panarame de manifestări li se prezintă publicului, căruia îi place ce vede, fiindcă e „frumos”. În afară de concertele de seara, restul m-a scîrbit şi întristat. Totul e de un amatorism feroce, diferenţa între acest Festival şi un festival profi fiind ca cea dintre un concert de manele şi un concert de muzică clasică.   

Departe de a-i face reclamă, trebuie să „spicuiesc” din programul festivalului, pe care am avut nenorocul şi proasta inspiraţie să-l citesc. Deh, curiozitatea, defect profesional…Cireaşa de pe tort vine la finalul materialului meu, pînă atunci puţin blabla. 

Printre greşeli de scriere, programul stufos (de găsit pe siteul festivalului) curge lin ca o cascadă în trepte, cu enumerarea locaţiilor, activităţilor, trupelor participante – cîteva trupe de cavaleri, care fac turniruri şi şcoli cavalereşti (ce naiba or mai fi şi alea), trupe de muzică, de teatru. Iese în evidenţă o trupă, „Lupus Dacus”, de trubaduri medievali cică. Săracu’ lup dacic, dacă ar şti el că a ajuns să denumească o trupă medievală, şi încă şi în latină !! Mai au loc „conferinţe” ţinute de ceva indivizi, numiţi „conferenţiari”, de la Noua Acropolă, asociaţie culturală care se ocupă cu filosofii, religii, şi alte chestii mistice.

Urmează premieri a tot felu’ de indivizi, şi acordarea titlului Ioana d’Arc (ce naiba o mai fi şi ăsta) ATENŢIE !!! cavalerului anului !, toboşarului anului!, menestrelului anului!, etc etc…Pentru fapte de arme, cu siguranţă…

Duminică e mare eveniment mare – „Inaugurarea monumentului „Romanian Excalibur – Sighişoara Medievală XX”” !!!!!!!!!! No asta sună tare ciudat, de la cap la coadă, şi are loc în piaţa din faţa Primăriei, deci ar trebui să ne aşteptăm la ce e mai rău ??!! Nu de alta, dar mai avem exemple nenumărate de monumente (istorice) ridicate de-a moaca prin ţară de tot felul de entuziaşti habarnişti…

 

Sfat: mergeţi la festival pentru concerte şi alte distracţii nevinovate. Merită ! Nu plecaţi însă urechea la trăznăile cavaleristice cu care vă vor zgîria circumvoluţiunile trupele prezente – băieţii ăia care se dau cavaleri habar n-au despre ce vorbesc, în marea lor majoritate. Sub aspect istoric şi ştiinţific, festivalul, din păcate, nu are nici o valoare.

E bine că există festivalul, e foarte bine, păcat că nu e făcut ca lumea, astfel încît pe lîngă mici, bere, tarabe, şi muzică faină, să fie şi partea didactică făcută cum trebuie, adică o mică lecţie de istorie pe viu, făcută cu responsabilitate, ştiinţă şi bun simţ.

 

Să revenim la cireaşa de pe tort, adică posterul…Nu m-aş fi sinchisit să abordez subiectul acesta, sau să mă uit peste program, dacă nu îmi cădeau ochii pe posterul festivalului…vezi foto –

 

În dreapta e personaja principală, o pisi înţolită în ceva armură care seamănă cu o piele de şopîrlă, în fundal ceva călăreţi, iar în centru un dicton gen pionieresc şi comunistoid sau bisericesc – 600 de ani de luptă şi credinţă.

În spatele don’şoarei, şi deasupra, se distinge stema Angliei, adică cei trei lei suprapuşi la orizontală, pe un steag triunghiular. Pe alte steaguri, simbolurile Angliei, din nou, şi nici un simbol al Franţei – e ca şi cum ai face un poster pentru o manifestare despre Avram Iancu, şi în spatele lui ai pune cavalerie maghiară cu steaguri ungureşti, sau în spatele lui Ştefan cel Mare steaguri otomane, sau în spatele Mareşalului Ion Antonescu steaguri sovietice, în plin elan, desfăşurate, victorioase, etc. Ce contează, nu se vede din avion…

 

În fine, pe un alt poster apare aceeaşi pisi, iar în spatele ei cavalerie franceză, cu steaguri franceze, şi cu crinii regali francezi fîlfîindu-se deasupra Turnului cu Ceas al Sighişoarei. Din greşeală au nimerit steagurile de data asta.

 

 

Eh, poate nu am eu simţ artistic, dar am simţ de observaţie  – imaginile cu cele două cavalerii nu sînt nici măcar desenate special pentru eveniment, sau plagiate de pe net de pe undeva, ci sînt luate de-a dreptul dintr-un joc pentru calculator drag mie într-o vreme, Medieval Total War !!! (Oare cei de la compania producătoare ştiu ?) Bine măcar că nu au pus din acelaşi joc ceva cavalerie timuridă, bizantină, otomană sau altele de genu’, că ar fi fost chiar de rîsu curcilor…

 

Aşa într-o doară, aş dori să propun directorului artistic de la Sighi, noi teme pentru festivalurile pe care le organizează, ca să fie în ton cu înaltul său nivel de pregătire în domeniu: Scufiţa Roşie (lupul poate fi valorificat la maxim); Mulan; Croitoraşul cel Viteaz; Assassin’s Creed (ia direct posterul de la carcasa jocului şi îi mai trage un photoshop); Chupacabra; orice altceva cu vrăjitoare, pitici, dragoni, elfi, unicorni, etc…

Distracţie plăcută la bîlci !!

 

Pentru alte manifestări mioritice făcute după ureche, a se vedea aici –

 https://maxxyblog.wordpress.com/2011/08/25/se-poate-si-mai-rau/

https://maxxyblog.wordpress.com/2012/05/21/festivalul-istoric-de-la-bacau/

https://maxxyblog.wordpress.com/2012/05/09/festival-medieval-la-hunedoara/

 

Advertisements

10 responses to “…festivalul de la Sighisoara…

  • Cosmin Giurgiu

    ataaaatttt!!!! jenant si penibil!!!!

  • Cosmin Giurgiu

    Poate mai scrii ceva material si despre cum a fost tratata echipa de productie a filmului “Premiul Europei” de catre “D-na” Anca Ratiu, “purtatoarea de vorbe”, ca de cuvant nu nu se incadreaza in discutie, din cadrul Primariei Sighisoara!

  • maxxy

    buna idee…intr-o postare viitoare…

  • zero.karate

    Anu’ urmator, Game of Thrones.

  • maxxy

    hahahaaaaaaaa, nici n-ar fi rau, vedem niste white walkers dansind, ar fi chiar amuzant…:))))))))))))))))

  • Kurtus Tobi, zis Orka

    Jenibil de a dreptul….eu voi merge ca sa vad si eu macar o data in viata Sighisoara, care este un oras magnific, dar pacat ca este ruinat de astfel de manifestatii juvenile…in rest ma voi relaxa la o terasa, langa o berica, DEPAAARTE de balci si incultura la maxim(MAXIM AM ZIS)! In rest numai bine si distractie faina!

  • thebear

    frumos 🙂

  • ARPY

    Ba Tobi sa te duci totusi sa ii vezi pe Chigot si sa faci poze si pe Crux Alba. Rest nu ai decat sa iti bei mintile.

  • Zalmodegikos, (Lajos Ferenc pentru prieteni)

    Daca nu vin Zanele de la Porolissum e degeaba. Ba cine satana pe batz mai ii si Lee-View Punk-u’ ala, ca n-are nici o treaba omu’. Copy-right-ul asta mai… Ah da, bai raule, aia nu-i piele de sarpe ce poarta tanti, aia vrea sa fie zale, si mai e si luata din Zara. Nu te pricepi la dinastea. Eu cred ca o sa merg totusi pentru evenimentul de duminica. Vreau sa vad si eu un bade care scoate si el Excaliburul din gaura.
    Ah,, cat de trendy festul asta…

  • Alin

    Am o singura obiectie la articolul tau … Domnisoara de pe afis este Doamna Dana Pancu 😛

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

Veteres Milites

Reconstituire Istorică

Hide&Seek

the good things in life

Arheologie Radio-Tv

Istoria programelor radio-tv din România. Şi alte delicatese culturale. Dacă doriți să revedeți...

Johnny Shumate

Illustration

Ovidiupecican's Blog

imago mundi & speculum historiale

Tartor Ocular

...citește și dă mai departe...

Tipărituri vechi

românești sau despre români

Vinul din Cluj

Cuvinte despre vinuri incercate, degustari si evenimente, calatorii si retete

Velico Dacus

...citește și dă mai departe...

Romania lu' Omarlupino

despre Romania lu' Omarlupino

Cosmin Giurgiu

Photography by Phantom

%d bloggers like this: