Festivalul istoric de la Bacău


Continuăm seria de cronici de festivaluri, cu manifestarea de la Bacău, de acu vreo două săptămîni. Rod al colaborării dintre băcăuani (ceva asociaţie, bravo lor !) şi celebrul Gruppo Storico Romano din Roma, se pare că respectivul festival a căpătat deja tradiţie, sau e pe cale să.

 

Pe ăştia de la GSR îi ştiu de multă vreme, am avut ocazia să îi văd în acţiune la cîteva festivaluri prin Europa, şi la Roma, normal. Oameni ok, pasionaţi, bine finanţaţi, bine intenţionaţi, cam teatrali în manifestare, şi varză la faza de luptă – nimic de mirare aici, sînt italieni; dacă s-ar bate pe bune, probabil şi-ar arunca armele şi ar implora milă, arătînd poze cu mamele lor gătind le migliore spaghette del mondo, per carita, signore, prego, ne escortăm singuri pînă în lagărul de prizonieri etc etc:)))))

 

Pe lîngă manifestările publice de pe străzi, am înţeles că au loc şi manifestări cu caracter social, pentru care ţin să îi felicit pe cei implicaţi.

 

Printre ştirile referitoare la eveniment s-a numărat şi aceea că în Bacău a avut loc o lecţie de istorie (hmmmm), şi „câteva din obieceiurile din perioada daco-romană: demonstratii de lupte, nimfe, dansuri dacice, intreceri intre gladiatori si lupte libere.”(citat din ştire). Urmează explicaţii – “Trecătorii au fost încântaţi de atmosfera. Nu doar cei familiarizați cu procesul de etnogeneză a românilor au asistat la inedita manifestatie. Chiar şi cei mici au aplaudat și chiar isi indemnau parintii sa plece cat mai repede spre Roma, Milano, Torino…” (citat exact din ziar, loooool)

 

Aş fi chiar curios să explice cineva care e faza cu nimfele dacice şi cu dansurile dacice, şi de unde ştiu fetele astea cum dansau dacii şi dăcoaicele…nush de ce, dar nu mi-i imaginez pe daci sau pe dăcoaice dansînd ca balerinele în stilu’ fluture dătător din aripioare suave în sus şi jos şi de la dreapta la stînga…

 

Articolul citat continuă cu prezentarea romanizării dacilor şi a sintezei dintre cele două popoare, adică poporul român. Noi ăştia unii de p’aci.

 

Lecţia de istorie cică a fost dată pe viu, de romani, daci şi nimfe. Ioi nu. Am avut un déjà-vu izbitor. Din negurile memoriei a apărut veselă şi ameninţătoare ca o walkyrie hohotind de rîs, amintirea asta…

https://maxxyblog.wordpress.com/2011/08/25/se-poate-si-mai-rau/

 

Romanii ca romanii, au echipamente ok, şi ca mare star o ditamai matahală de gladiator, simpatic din cale-afară, cu ceva nume germanic, tot timpul în chiloţi, şi tatuat pe spate cu un cod de bare (tatuaj european antic de la mama lui de acasă) şi un dragon chinezesc (alt tatuaj des întîlnit la gladiatorii romani) – http://www.facebook.com/photo.php?fbid=427048503979465&set=a.427045817313067.107301.100000229582351&type=3

 

Zînele, sau nimfele dacice ale Zalăului…nu ştiu exact care e denumirea lor, fiindcă nu apar tot timpul sub acelaşi nume. Apropo, nimfa nu e acelaşi lucru cu zîna – zâna este un personaj feminin, fantastic, din basme, închipuit ca o femeie frumoasă și de obicei foarte bună, cu puteri supranaturale și cu darul nemuririi, şi capabilă să influenţeze destinul oamenilor; fee. Apare des în folclorul românesc.

 Şi nu ştiu ce caută la festivaluri care se vor istorice, fiindcă zînele, şi nimfele, la fel ca dragonii, elfii, unicornii, faunii, sirenele, şi alte fiinţe fantastice, sînt…fiinţe fantastice, adică nu istorice!

 

Conform dexonline.ro, definiţia nimfelor este mai multe, vorba lu’ Vanghelie care este:

 

NÍMFĂ s.f.

1. Divinitate feminină a apelor, a izvoarelor, a munților etc. la greci (deci la GRECI, care nu sînt DACI ! – în cazul ăsta, denumirea lor ar însemna divinităţi feminine greceşti dacice ale Zalăului).

2. (Fig.) Fată tânără foarte frumoasă. (Fig. De la Figurat)

3. Formă intermediară în metamorfoza unor insecte între forma de larvă și forma adultă; pupă2.

4. Înveliș membranos al mucoasei vulvo-vaginale. [Cf. lat. nympha, gr., fr. nymphe].

Şi, adaug eu, o denumire dată la sfîrşit de secol 19 şi început de secol 20, prostituatelor din Vechiul Regat (adică România între 1881 şi “Marea Unire”) şi perioada interbelică.

 

Poate cineva ar trebui să le spună fetelor să-şi schimbe denumirea, şi să-şi aleagă totuşi ceva mai acătării, mai ales că tot se laudă că reconstituie ceva de prin trecut ?! Ca să nu se zică că am ceva cu ele, trebuie să menţionez că de faine îs faine, iar de dansat, au luat un XXX roşu la Românii au Talent după vreun minut de mişcare. Nu-s specialist în dans, deci dau crezare juriului…Tipele astea îs ca Inna, ceva talent, şi management al dracului de bun…

Dacă ar studia puţin despre ce e vorba în legătură cu zînele în folclorul românesc, ar avea şanse să îşi îmbunătăţească vizibil show-ul, ceea ce ar fi un real cîştig şi pentru ele, şi pentru public.

 

Pe lîngă zînele dansante, mai sînt şi două gagici îmbrăcate de Xene. Sau ce or fi … http://www.facebook.com/photo.php?fbid=427055650645417&set=a.427045817313067.107301.100000229582351&type=3

 

Credeam că probabil trupa de daci aparţinătoare nimfelor o fi evoluat de anul trecut, dar observ cu regret că au rămas la fel de hand-made şi de-a dreptul jalnici. Dacă aşa ar fi arătat dacii lui Decebal, n-ar fi rezistat nici două bătălii împotriva romanilor, darămite două războaie. Dacă tot vor să se joace de-a dacii, băieţii ăştia ar trebui să facă treaba ca lumea, nu să-şi bată joc de daci şi de publicul care se uită la ei – http://www.facebook.com/photo.php?fbid=427047250646257&set=a.427045817313067.107301.100000229582351&type=3&theater

 

Dar au măcar un lup mare şi fioros…

http://www.facebook.com/photo.php?fbid=427048943979421&set=a.427045817313067.107301.100000229582351&type=3

hrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr

 

Chestie foarte interesantă, coloana a fost încheiată de … cavaleria dacică ??!! – (caii îs faini, şi altă explicaţie pentru oamenii ăia pe cai nu am găsit nicăieri)

http://www.facebook.com/photo.php?fbid=427049543979361&set=a.427045817313067.107301.100000229582351&type=3

http://www.facebook.com/photo.php?fbid=427049213979394&set=a.427045817313067.107301.100000229582351&type=3

http://www.facebook.com/photo.php?fbid=427049267312722&set=a.427045817313067.107301.100000229582351&type=3

http://www.facebook.com/photo.php?fbid=427049370646045&set=a.427045817313067.107301.100000229582351&type=3

 

Poze multe aici – http://www.facebook.com/media/set/?set=a.427045817313067.107301.100000229582351&type=1&bef=427054447312204

 

Una peste alta, amatorismul mioritic a lovit din nou şi la Bacău, la fel cum a lovit la Hunedoara, sau anual la Sighişoara, şi nu numai, pe principiul atît de drag românilor „las’ că-i bine ş-aşe”, sau „nu se vede din avion”, cu convingerea că oricum lumea nu ştie şi acceptă ce vede…Măcar de organizatorii nu ar induce lumea în eroare, numind aceste manifestări „istorice”, „antice”, „medievale”, etc etc…

În rest, s-auzim numa’ de bine…

 

 

 

 

 

 

Advertisements

2 responses to “Festivalul istoric de la Bacău

  • EU, normal, cine altcineva!

    Nu stiu ce nu ai inteles. Ai citat din presa asa:
    [quote]câteva din obieceiurile din perioada daco-romană: demonstratii de lupte, nimfe, dansuri dacice, intreceri intre gladiatori si lupte libere[/quote]
    apoi, urmatorul citat este:
    [quote]Nu doar cei familiarizați cu procesul de etnogeneză a românilor au asistat la inedita manifestatie.[/quote]

    Acuma, ai urmatoarele cuvinte: nimfe, etnogeneza, recreere, daci si romani (hombres). Ce nu pricepi? Vrei sa-ti desenez?

  • maxxy

    pffff, ok, ok, recunosc ca nu m-am gindit asa departe, dar e o varianta de lucru…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

Veteres Milites

Reconstituire Istorică

Hide&Seek

the good things in life

Arheologie Tv

Istoria programelor radio-tv din România. Şi alte delicatese culturale. Dacă doriți să revedeți...

Johnny Shumate

Illustration

Ovidiupecican's Blog

imago mundi & speculum historiale

Tartor Ocular

...citește și dă mai departe...

Tipărituri vechi

românești sau despre români

Vinul din Cluj

Cuvinte despre vinuri incercate, degustari si evenimente, calatorii si retete

Velico Dacus

...citește și dă mai departe...

Romania lu' Omarlupino

despre Romania lu' Omarlupino

Cosmin Giurgiu

Photography by Phantom

%d bloggers like this: