…planuri dacice…

Daca tot e sarbatoarea de Paste si trebuie sa luam lumina, articolul de mai jos are rolul de a lumina mintile unora care cred in miturile istoriei romanesti. Autorul sau, istoricul Constantin Rezachevici, este unul dintre marii nostri specialisti in istorie medievala romaneasca. Spor la lectura !

Legenda si substratul ei istoric

Mihai Viteazul
“Restitutor Daciae”?

Dr. Constantin Rezachevici

 

“Mihai Viteazul restaurator al Daciei” sau “Restaurarea Daciei” de catre Mihai Viteazul – doua formule, ambele circulând astazi mai mult în varianta latina, care pare mai impresionanta. Dar despre ce Dacie este vorba? Cum si când a încercat Mihai Viteazul sa o restaureze?

 

Raspunsul nu e usor de dat. Nici unul din miile de documente ramase de la Mihai Viteazul nu pomeneste despre o astfel de initiativa a sa. E vorba de o metafora, utilizata de autori mai vechi sau mai noi, pentru a desemna actiunea acestuia de unire politica a Tarilor Române. Sintagma “Restitutio Daciae”, privitoare la diferite epoci istorice, dar mai ales la cea a lui Mihai Viteazul, îmbraca de fapt legaturile dintre Tarile Române. Autorii respectivi au facut si pasul de a-i atribui lui Mihai Viteazul un “plan dacic”. N. Iorga atragea atentia ca era vorba despre o “Dacie” româneasca opusa unor planuri de refacere a unui regat maghiar arpadian.

 

Numai că, trecând de la un autor la altul, metafora a fost data uitarii, istorici sau cititori obisnuiti atribuindu-i lui Mihai Viteazul la propriu intentia de “restaurare a Daciei”, fara sa se mai întrebe ce izvoare ale vremii stau la baza acestei afirmatii si mai ales ce semnificatie politica avea “Dacia” la 1595, atunci când de fapt principele ardelean Sigismund Báthory a încercat sa-si impuna stapânirea în Moldova si Tara Româneasca.

 

Dacia străinilor

Pâna în veacul XVI, notiunea Dacia a avut multe sensuri si întelesuri geografice, politice si în parte literare, pornind de la statul dac si apoi provincia romană cu acelasi nume. În 297 apare chiar sintagma Dacia restituta, exprimând, atunci, intentia Imperiului roman de “restitutie” a vechii provincii parasite doar de nici un sfert de secol. Dar pâna la sfârsitul sec. XVI primeaza referirea la Dacia Traiană, identificata însa, de obicei, începând cu relatarea istori cului Iordanes din 551, cu teritoriul Transilvaniei.

 

În vremea Renasterii, umanisti eruditi vorbesc din nou de Dacia (Traiana) în deplina cunostinta de cauza, dar cum ei îi socoteau pe români urmasii daco-romanilor, numindu-i însa uneori, dupa moda arhaizanta a vremii, daci, au extins în veacul XV denumirea Dacia si la Tara Româneasca si chiar Moldova, unde locuiau acestia.

 

Aceasta tendinta se amplifica în sec. XVI, când Dacia este adesea identificata cu întreg spatiul celor trei Tari Române, iar când se refera doar la una dintre acestea, priveste în primul rând Transilvania, deoarece aici a fost centrul regatului dac al lui Decebal, dar si al provinciei romane Dacia. Urmeaza în ordinea frecventei identificarii Tara Româneasca si Moldova (în cazul acesteia de catre scriitorii poloni pâna la sfârsitul veacului XVII).

 

Pâna târziu în sec. XVII, când încep sa revina de la studii cronicarii moldoveni, scoliti la colegiile înfiintate de iezuiti în Polonia, sau cei munteni din Italia, în Tarile Române extracarpatice notiunea de Dacia nu era, de regula, prezenta în constiinta românească. În sec. XVI ea apare la umanisti ardeleni, de felul lui Nicolaus Olahus.

 

În paralel devine o notiune politica preluata de straini, de obicei conducatori militari sau politici din Transilvania, Ungaria sau Imperiul romano-german. Acestia, pornind de la semnificatia mult raspândita în sec. XVI a notiunii de Dacia, ca acoperind întreg spatiul românesc, s-au grabit sa o adopte ca pretext pentru impunerea stapânirii lor în toate cele trei ţări române.

 

Un soldat spaniol în slujba Habsburgilor, şiret si lipsit de scrupule, Ioan Baptista Castaldo, marchiz de Cassano, comandantul trupelor imperiale ce ocupasera Transilvania în 1551, s-a implicat în anul urmator în înlaturarea lui Stefan Rares din Moldova si a lui Mircea Ciobanul din Tara Româneasca, pentru a aduce cele trei Tari Române sub stapânirea directa sau macar influenta imperiala. El s-a proclamat fara ezitare “restitutor Daciae”. În acest sens, pe aversul medaliei batute de el (numita, de obicei, gresit monedă) apare chipul sau cu inscriptia: “Ioan Bapt(ista) Castaldvs dvx belli max(imus)” (Ioan Baptista Castaldus comandant suprem), iar pe revers imaginea sa în costum antic roman, întinzând mâna unei femei asezate, simbolizând Dacia. Compozitie semnificativa, înconjurata de inscriptia la fel de graitoare, care o continua pe cea din avers: “Svbactae Daciae restitvtori optimo” (Restauratorul cel mai bun al Daciei zdrobite).

 

Dupa acest mercenar spaniol, a fost rândul unui aventurier grec, Iacob, care si-a zis Heraclid Despot, iar ca domn al Moldovei Ioan voievod, mai pe scurt Despod voda, sa-i fie atribuit un proiect de restaurare a regatului Daciei. Autorul acestei afirmatii, polonul Stanislav Sarnicki, a stat de vorba cu Despot, de la care, desigur, a aflat despre asa zisul plan, care se potriveste oarecum cu proiectele ambitioase ale voievodului. Numai ca acest “regat al dacilor” trebuia sa fie pus – dupa Sarnicki – sub autoritatea regelui Poloniei, ca stapân suprem al Daciei, iar capitala lui ar fi urmat sa fie la Liov, metropola Rusiei Roşii (Halici).

 

În celebra proclamatie a lui Despot voda catre moldoveni în vederea ridicarii la lupta antiotomana, acesta declara doar ca vrea sa redobândeasca pamânturile moldovene ocupate de turci, Ţara Româneasca (în virtutea falsei sale descendenţe din neamul domnesc al Moldovei, care atunci, prin Alexandru Lăpuşneanu, coborând din Maria Voichita, fiica munteanului Radu cel Frumos, ridica pretentii la scaunul de la Târgoviste) si Ţara Greceasca! Ce plan “dacic” ar rezulta de aici?

 

Abuzurile lui Sigismund Báthory în Moldova…

Desi denumirea de Dacia nu apare decât rar în documentele politice din vremea principelui Sigismund Báthory (1581-1597, 1598-1599, 1601), notiunea era bine cunoscuta. Încercarea acestuia de a-si impune stapânirea directa în Tara Româneasca si Moldova a fost socotita la vremea respectiva o tentativa de refacere a regatului Daciei. Pe lânga numeroasele izvoare maghiare si italiene care în 1595-1596 îl numesc pe Sigismund Báthory “principe al Ardealului, Moldovei si Tarii Românesti”, istoricul contemporan al principelui, János Decsi Baranyai, adauga semnificativ acestei sintagme precizarea: “într-un cuvânt întreaga Dacie” (uno verbo tota Dacia). Baza juridica a pretentiilor lui Sigismund Báthory asupra Ţării Românesti si Moldovei se afla în tratatul încheiat de acesta cu împăratul Rudolf II la 18/28 ianuarie 1595, la curtea imperiala din Praga, care, la cererea sa, le includea si pe acestea. Prin acest act, Sigismund era recunoscut ca principe liber, iar Transilvania era ridicata de la rangul de voievodat la cel de principat. Era însa doar o victorie par tiala, astfel ca Sigismund a ratificat tratatul abia la 2/12 iulie 1595. Coroana ungara, râvnita de el, a ramas împăratului, iar tratatul prevedea ca toate teritoriile dobândite de principe cu forţe proprii de la turci, aici fiind incluse Tara Româneasca si Moldova, deveneau vasale lui Rudolf II, ca rege al Ungariei. Împăratul nu-i aprobase, asadar, cererea de a fi nu doar principe al Transilvaniei, ci “si al ambelor Dacii” (et utriusque Daciae).

 

Drept urmare, Sigismund Báthory a trecut la actiune, interpretând tratatul cum îi convenea. El a pretins stăpânirea Moldovei, unde domnea Aron voda, si a Ţării Românesti, condusa de Mihai Viteazul, cu care în urma cu un an, 1594, încheiase o alianta antiotomana, pe care însa el o interpreta abuziv ca pe o supunere a domnului român. La 17/27 martie 1595, chiar în actul de convocare a dietei din 6/16 aprilie-22 aprilie/2 mai 1595, care avea sa aprobe tratatul cu împăratul, el se intitula “principe al Transilvaniei, Moldovei si Valahiei Transalpine”, repetând aceasta titulatura cu unele adaosuri la 2/12 mai, 26 mai/4 iunie, 31 mai/10 iunie, 8/18 august 1595 etc. De asemenea, gravurile din acelasi an care îl reprezinta reproduc aceeasi titulatura, cea datorata lui Alexander Mair, adaugând doar titlul de principe al Sfântului Imperiu Roman.

Pretentia la stapânirea Tarilor Române extracarpatice era evidenta. Mai grea s-a dovedit aplicarea în practica. Desi aflat în plin razboi antiotoman, având deci nevoie de sprijinul principelui, Aron voda a refuzat hotarât sa-i recunoasca suzeranitatea, de fapt dominatia. El avea, de altfel, un tratat cu Rudolf II, încheiat la 6/16 august 1594 la Iasi, prin care Moldova se angaja sa participe la lupta împotriva turcilor, sub protectia imperiala, fiind admisa în confederatia statelor germane. Faţă de Sigismund Báthory, domnul moldovean nu admitea decât relatii ca “între frati, buni amici ce sunt confederati în beneficiul Crestinatatii, contra turcilor”, dupa cum se raporta la Vatican.

 

Drept urmare, Aron voda a fost înlaturat din domnie si asasinat fara scrupule. Stefan Jósica (de origine româna), cancelarul principelui, creierul actiunii ar fi vrut si el domnia Moldovei sau a Tarii Românesti. Mai întâi s-au oprit legaturile directe prin Transilvania ale lui Aron cu imperialii. Mihai Tolnay, comandantul garzii sale unguresti, a fost de doua ori la Alba Iulia, pentru a primi de la Jósica instructiuni. La ultima încercare a lui Sigismund Báthory de a-l supune, Aron a raspuns din nou ca nu va recunoaste decât superioritatea Papei si a împaratului, conducatorii Crestinatatii. Raspunsul i-a fost fatal. Hatmanul Stefan Razvan, aflat în fruntea complotistilor, în legatura cu Jósica, întors de pe frontul de la Tighina, l-a declarat pe Aron tradator. L-a arestat în noaptea de 25-26 aprilie/5-6 mai, sub acuzatia unei întelegeri cu turcii si l-a expediat în graba, a doua zi, la Alba Iulia, cu familia, dar si cu tezaurul sau. Din ordinul principelui a fost otravit spre sfârsitul lunii mai 1595 la castelul din Vinţ.

 

Sigismund Báthory a fost apoi nevoit sa porneasca o intensa campanie europeana pentru a justifica îndepartarea din domnie a lui Aron, un voievod care se alaturase activ Crestinatatii. Câtă deosebire între felul în care încerca Sigismund sa dobândească stăpânirea Moldovei, si modul în care a izbutit aceasta Mihai Viteazul cinci ani mai târziu.

 

Noului domn al Moldovei, instaurat înainte de 2/12 mai 1595, Stefan Razvan, principele Sigismund Báthory îi destinase înca înainte de 21 martie/10 aprilie 1595 functia de “guvernator” sau “loctiitor” al sau în Moldova. Ulterior, i-a stabilit drepturi si obligatii interne, foarte precis mentionate si în tratatul încheiat la 24 mai/3 iunie 1595, între principele Sigismund si trimisii lui Razvan la Alba Iulia. Cu acest pret un partizan al lui Stefan Razvan putea scrie ca Transilvania si Moldova “iaste o tara ca alalta”. Principele i-a acordat si diploma de învestitura în domnie si însemnele respective, la fel ca sultanul!

 

Sigismund Báthory, se relata din Alba Iulia la 15/25 mai 1595, “s-a facut stapânul absolut al acelei provincii si a creat un voievod… si acel voievod poate fi înlaturat la bunul sau plac”; cronicarul brasovean contemporan îl socotea pe Razvan doar “guvernator suprem” al Moldovei, în vreme ce la Poarta, ambasadorul englez Edward Barton îl caracteriza drept “locotenentul… principelui Transilvaniei”

 

… si în Ţara Româneasca

Lui Mihai Viteazul i s-a pregatit aceeasi soarta. Prin tratatul din 10/20 iulie 1595 de la Alba Iulia, acceptat de majoritatea delegatiei boierilor munteni, împotriva instructiunilor lui Mihai, Sigismund se declara principe al celor trei tari române, numea Tara Româneasca “principatul nostru Transalpin”, iar boierii îl recunosteau “principe al nostru si domn al Tarii noastre Transalpine si rege ereditar al nostru”. Mihai era “loctiitorul” sau si urma sa primeasca însemnele de învestitura.

 

În iulie 1595 Sigismund Báthory bate medalii cu titlul de “Serenissim principe al Transilvaniei, Valahiei si Moldovei”, portretele sale din aceasta vreme, cum aminteam, poartă aceeasi titulatura. Iar titlul de rege, pe care i-l recunosteau boierii munteni tradatori fata de Mihai Viteazul, nu era o vorba în vânt, de vreme ce pe steagul de învestitura acordat lui Stefan Razvan (capturat de la acesta de poloni în batalia de lânga Areni, la 3/13 decembrie 1595) apare semnificativa inscriptia “Sigismundus Rex Ungariae”, ceea ce dovedeste, de fapt, dorinta de stapânire în final a unui regat maghiar cuprinzând si Tarile Române extracarpatice, ceea ce nu s-a remarcat cu adevarat pâna acum!

 

Ajungem astfel la ceea ce o parte a istoriografiei avizate socotea, fara a-i patrunde cu adevarat sensul, planul înfaptuirii unei Dacii unguresti, cu Sigismund Báthory ce se dorea “unicul conducator al «Daciei»” (I. Ionascu), asezat pe “tronul dacic” (Veniamin Ciobanu), “o Dacie ungureasca cu doua (tari) vasale românesti” (Alexander Randa). Înca din 1919, N. Iorga atragea atentia: “Izvoarele contemporane spun că Báthory se considera ca rege al celor trei provincii reunite într-o Dacie care n-ar fi fost româneasca, ci tocmai împotriva ideii nationale românesti, o Dacie care, daca ar fi ramas, Dacia noastra nu s-ar fi ivit, niciodata n-am fi trait s-o vedem cum este acuma”.

 

Atâta cât a circulat cu sens politic (nu în acceptiunea umanistilor), la sfârsitul sec. XVI notiunea de Dacia a fost legata de planul lui Sigismund Báthory de instaurare a stăpânirii sale directe în toate cele trei ţări românesti, dupa care am vazut ca ar fi urmat stapânirea regatului maghiar. Si atunci de ce atâtia istorici din sec. XX îi atribuie lui Mihai Viteazul intentia de a fi “restitutor Daciae”? Izvoarele vremii sale nu spun nimic despre aceasta. Chiar termenul restitutor nu era folosit în latina medievala.

 

O metafora a zilelor noastre

Cele trei mentiuni “dacice” legate de numele lui Mihai Viteazul din vremea sa si imediat dupa aceea au un continut topic: un mod arhaizant, renascentist, de a numi cele trei tari române, respectiv doar Transilvania. Astfel, la 20 februarie/2 martie 1600 reprezentantii de frunte ai functionarilor superiori imperiali din Boemia, într-o scrisoare de complezenta adresată lui Mihai, înlocuiesc în titlul acestuia numele Transilvaniei cu cel al Daciei (“su premo Exercitus in partibus Dacicis ductori et praefecto”), iar în text numesc Tara Româneasca Dacia (“Thraciae et Daciae partibus”). Reiau aceste formulari într-o a doua scrisoare catre Mihai sase zile mai târziu.

În sfârsit, înainte de 4/14 aprilie 1603, un oarecare Ioan Jezernyczky, aflat la Praga, adreseaza o cerere împaratului Rudolf II, aratând ca “dupa ce Mihai Voievod a redobândit Dacia (Daciam recuperraset), supunând-o sceptrului Maiestatii Voastre”, începând tulburari, si-a parasit casa din Teius, cerând acum guvernului imperial sa i-o restituie sau sa-i dea alta în acelasi oras. Camera Aulica, pe baza marturiei episcopului Demetrius Napragi, certifica dreptatea petitionarului, aratând ca Mihai a dat casa sa altcuiva. Toate cele trei mentiuni provin din mediul praghez, unde se pare ca exista o înclinare pe atunci spre a numi Dacia îndeosebi Transilvania, dar si alta ţara româneasca.

Câtiva ani mai târziu (înainte însa de 1617) si istoricul francez Jacques Augustin de Thou foloseste, referitor la anul 1599, denumirea de Dacia pentru Transilvania, sau pentru celelalte doua tari românesti. În a doua jumatate a sec. XVII, învatatul german Ioan Bisseli scria ca dupa supunerea Transilvaniei în octombrie 1599, Mihai “trimise împaratului si cheile Daciilor ca semn de deplina supunere”, simpla figura de stil, de unde nu rezulta, chipurile, “unirea celor trei tari române sub Mihai Viteazul”, cum s-a afirmat mai demult.

 

Este o mare deosebire între încercarea lui Sigismund Báthory din 1595 de a stapâni cele trei tari române (uzând de asasinat, presiuni politice de tot felul, fara recunoastere internationala etc.) si actiunea militara, barbateasca, a lui Mihai Viteazul de a uni conducerea acestora, în nadejdea întemeierii unei monarhii românesti ereditare, recunoscuta de împaratul romano-german. Mihai nu a faurit planuri dacice, în felul în care i-au fost atribuite de istoriografia sec. XX si nici nu a luat drept model, culmea, actiunea lui Sigismund Báthory din 1595, cum de asemenea s-a afirmat eronat.

 

Nici macar principele Gabriel Báthory, care a în cercat efectiv sa stapâneasca cele trei tari române, la sfârsitul lui 1610 si începutul lui 1611, nu a vorbit de un “plan dacic”. A batut însa moneda, în 1611 si 1613, la Cluj, cu titlul de principe al Transilvaniei si al Valahiei Transalpine.

 

Abia la 18/28 decembrie 1627 cardinalul P. Pázmány înregistreaza declaratia explicita a principelui transilvan Gabriel Bethlen, care s-ar fi dorit “rege al Daciei” (rex Daciae), înglobând Moldova si Tara Româneasca, sub autoritatea Portii.

 

Daca în cursul domniei sale Mihai Viteazul a ajuns treptat la conceptia unirii conducerii celor trei tari românesti si înte meierea în acest cadru a unei monarhii ereditare, aceasta nu înseamna ca ar fi fost “restitutor Daciae” decât ca metafora creata de istoricii zilelor noastre. În realitate, “Dacia” si stapânirea “Daciilor” ramân legate efectiv de actiunile abuzive ale lui Sigismund Báthory de a dobândi stapânirea Tarilor Române extracarpatice.

 

(sursa – http://web.archive.org/web/20071222124750/http://www.itcnet.ro/history/archive/mi2000/current10/mi8.htm)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

Veteres Milites

Reconstituire Istorică

Hide&Seek

the good things in life

Arheologie Radio-Tv

Istoria programelor radio-tv din România. Şi alte delicatese culturale. Dacă doriți să revedeți...

Johnny Shumate

Illustration

Ovidiupecican's Blog

imago mundi & speculum historiale

Tartor Ocular

...citește și dă mai departe...

Tipărituri vechi

românești sau despre români

Vinul din Cluj

Cuvinte despre vinuri incercate, degustari si evenimente, calatorii si retete

Velico Dacus

...citește și dă mai departe...

Romania lu' Omarlupino

despre Romania lu' Omarlupino

Cosmin Giurgiu

Photography by Phantom

%d bloggers like this: